Noua generație a liberalilor bihoreni este „cool”. Senatoarea Arina Moș, fostă viceprimăriță și fostă directoare a Administrației Sociale Comunitare Oradea, și-a postat săptămâna trecută la „story”, pe pagina de Facebook, o amintire din 3 iulie 2021. Obișnuită să se promoveze pe rețelele de socializare, Arina și-a readus în atenție fotografia făcută alături de primarul Florin Birta și de viceprimarul Marcel Dragoș cu ocazia alegerilor interne în cadrul cărora edilul a fost reconfirmat în funcția de președinte al organizației municipale a PNL.

Ca să fie mai atractivă, imaginea a fost prezentată pe ritmurile hitului „Să cânte trompetele” al trupei BUG Mafia, care spune că „știm cine ne susține de la rău până la bine / și doar pentru că n-am dat niciodată înapoi / trompetele să cânte pentru noi”.

Mesajul este cât se poate de transparent cu privire la faptul că tinerii lupi liberali sunt oamenii liderului PNL Bihor, Ilie Bolojan.

Iar cum Arina își dorește să candideze pentru încă un mandat de senator, probabil că a ținut să știe asta și posibilii contracandidați. În cel mai clasic stil „mafiot”...

 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!