Magda Ciumac şi-a anunţat logodna pe Facebook, însă mărturiseşte că nu vrea să se căsătorească prea curând.

"Toate fetele din Bucureşti au un inel cu diamante, trebuia să am şi eu unul", a declarat bruneta la "Acces Direct" subliniind că nunta nu este programată încă din motive legale.

"Nu vreau să mă căsătoresc. Aştept sentinţa definitivă şi irevocabilă a divorţului de Tolea. Până în septembrie n-am cum", mai spune ea.

"Este foarte frumos. S-a comportat ca un bărbat adevărat şi îl respect pentru că îmi iubeşte copilul în egală măsură ca şi pe mine", l-a descris Magda Ciumac pe iubitul ei, un arab milionar, care i-a făcut curte timp de un an de zile.

"Şi Tolea a trebuit să-mi spună poezii ca să mă cucerească. A făcut naveta de la Braşov la Bucureşti săptămânal", a încheiat bruneta.