Perdantă a licitaţiei organizate de ADI Ecolect în cadrul Sistemului de Management Integrat al Deşeurilor (SMID), pentru colectarea deşeurilor în zona 1B, adică în comunele din jurul Oradiei, procedură câştigată de operatorul RER Vest, firma Ave Bihor a reclamat rezultatul judecătorilor.

Iniţial, Ave Bihor a depus o plângere la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. Potrivit directorului ADI Ecolect, Bujor Chirilă, aceasta a fost respinsă, dar societatea a decis să-şi folosească dreptul de a contesta rezultatul licitaţiei şi în instanţă. Procesul a fost deschis la Curtea de Apel Oradea.

În lotul 1B sunt incluse comunele Biharia, Borş, Ceica, Cetariu, Copăcel, Drăgeşti, Girişu de Criş, Hidişelu de Sus, Holod, Ineu, Lăzăreni, Nojorid, Oşorhei, Paleu, Săcădat, Sânmartin, Sântandrei, Sârbi, Spinuş, Tileagd, Vârciorog, Husasău de Tinca, Gepiu, Sălard şi Toboliu. În majoritatea acestor comune, în prezent operatorul licenţiat este firma Reosal.

Pe de altă parte, ADI Ecolect a relansat licitaţia pentru staţia de tratare mecano-biologică a deşeurilor, unde la prima procedură, singura ofertă înregistrată, a aceleiaşi societăţi Ave Bihor, a fost respinsă. Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 31 martie.