Bihorenii care au de primit de la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară avizul pe o lucrare topografică de măsurare, alipire sau dezmembrare a unui teren vor trebui să se înarmeze cu răbdare, căci timpul de așteptare s-a triplat de o bună bucată de vreme, de la 21 de zile lucrătoare, cât prevede legea, la circa trei luni.
Bihorel a aflat că OCPI întârzie predarea lucrărilor către solicitanți fiindcă în ultimii ani au intrat în pensie mai mulți angajați, iar instituția este în criză de personal.
Cei mai afectați sunt bihorenii care lucrează în străinătate și au venit acasă peste vară ca să-și rezolve problemele legate de diferite proprietăți. Până când ajung să primească avizele, sunt deja și plecați înapoi la muncă în străinătate...