Primăria Oradea le recomandă cetățenilor ca, duminică, de Paștele Morților, să evite deplasarea cu mașina spre cimitir și să opteze, pe cât posibil, pentru mersul pe jos ori pentru transportul în comun, pentru a preveni aglomerația și blocajele în trafic.
Reprezentanții municipalității arată că, în această zi, un număr mare de persoane vor merge la cimitir pentru activitățile specifice sărbătorii, iar zona va fi oricum foarte circulată din cauza afluxului mare de oameni dinspre Piața 100.
Suprapunerea celor două evenimente va duce la creșterea numărului de autoturisme care vor circula și vor staționa în zonă, ceea ce poate provoca ambuteiaje și dificultăți de trafic.
În aceste condiții, autoritățile le cer orădenilor să evite, pe cât posibil, folosirea autoturismului personal în zona cimitirului, pentru a contribui la menținerea unei circulații fluente și pentru a evita disconfortul provocat de aglomerație.
Primăria a anunțat și că, sâmbătă, 18 aprilie, precum și duminică, 19 aprilie, accesul auto se va face pe poarta principală, iar ieșirea pe poarta dinspre cartierul Europa.
„Primăria Municipiului Oradea mulțumește cetățenilor pentru înțelegere și pentru sprijinul acordat în vederea asigurării unui trafic cât mai fluid și sigur în această perioadă”, se arată în informarea transmisă de municipalitate.