În ultima lună de primăvară, orădenii vor avea din nou ocazia să scape gratuit de deşeurile voluminoase şi periculoase. Pentru a doua oară în anul 2023, RER Vest demarează, pe 2 mai, o campanie de colectare a acestor deşeuri de la domiciliul clienţilor săi. Fără nicio cheltuială pentru aceştia!

Înscriere prealabilă

Campania de colectare a deşeurilor voluminoase şi periculoase va avea loc între 2 şi 15 mai. În această perioadă, clienţii RER Vest din Oradea se vor putea înscrie la numărul de telefon 0751.306.526, disponibil între orele 8.30 şi 15.30, din prima zi a campaniei. 

Fiecare orădean va anunţa tipul de deşeuri pe care le predă şi adresa, iar apoi echipajele RER Vest se vor deplasa la locul indicat. 

"Timp de două săptămâni, orădenii vor putea preda deşeuri voluminoase, precum şi deşeuri periculoase. Cele două tipuri de deşeuri vor fi colectate în zile diferite, pentru a respecta fluxul separat al deşeurilor", a declarat Laura Dărăban-Breb, responsabilă de comunicare în cadrul RER Vest.

Ce puteţi preda?

Deşeurile voluminoase pe care compania de salubritate le va ridica gratuit sunt: piese de mobilier, obiecte de uz casnic, covoare, saltele, uşi, mobilier de baie şi obiecte mari de folosinţă îndelungată, altele decât deşeurile de echipamente electrice şi electronice.

În categoria deşeurilor periculoase intră ambalaje de la vopsele pe bază de ulei, solvenţi, ambalaje de la produse de igienizare, baterii şi acumulatori portabili, ambalaje de la vopsele pe bază de ulei, spray-uri, ambalaje de la produse utilizate în amenajări interioare.

Toate aceste deşeuri, dar şi altele, pot fi predate de orădeni, tot gratuit, la cele două centre de colectare separată aflate pe străzile Uzinelor şi Thurzo Sandor. Acestea sunt deschise zilnic, de luni până sâmbătă, între orele 8 şi 20, iar aici orădenii pot preda şi deşeuri vegetale, reciclabile ori rezultate în urma lucrărilor de construcţii care nu necesită autorizaţie.

Următoarele două campanii de colectare a deşeurilor mari de la domiciliu se vor desfăşura în perioadele 31 iulie - 12 august şi 6 - 18 noiembrie.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!