După zile întregi în care au fost în alertă, fiindcă pe culoarele de intrare în ţară era aglomeraţie, poliţiştii de frontieră din Borş se bucură acum de momente de respiro.
Cum Ungaria a închis graniţele pentru cetăţenii străini, marţi, la punctul de trecere pentru autoturisme, atât pe sensul de intrare cât şi pe cel de ieşire, era pustiu. Rareori, câte o maşină cu numere de Bihor intra în ţară.
Sursele BIHOREANULUI spun că, încă de azi noapte, de când a intrat în vigoare interdicţia, arterele din Borş au fost goale, semn că măsura nu i-a prins pe teritoriul Ungariei pe prea mulţi români aflaţi în drum spre casă.
Corturile de triaj amenajate în zona punctului de frontieră rămân pe poziţii, pentru verificarea celor care intră în România, însă marţi erau goale.
În schimb, marţi, după prânz, cozile de camioane aliniate pentru a ieşi din ţară se întindeau pe 6 kilometri, dinspre oraş spre punctul de ieşire din România, semn că, deşi transportul de mărfuri este permis în Ungaria, şoferii sunt verificaţi cu atenţie la graniţa dintre cele două ţări. Timpul mediu de aşteptare, potrivit site-ului Poliţiei de Frontieră, era de 2 ore şi 20 de minute.
Traficul la Vama Borş s-ar putea intensifica, dat fiind că autorităţile din ministerele de Externe din România şi Ungaria au convenit să aducă în ţară, sub escortă, circa 3.500 de români rămaşi blocaţi la graniţa dintre Austria şi Ungaria. Nu se ştie deocamdată prin ce punct al frontierei de vest vor intra maşinile cu români care se repatriază.
După cum BIHOREANUL a informat, Guvernul maghiar a interzis, din noaptea de luni spre marţi, la ora 00, intrarea pe teritoriul ţării a cetăţenilor străini, ca o măsură de prevenire a răspândirii COVID-19 în Ungaria. Interdicţia este aplicată atât în cazul circulaţiei rutiere cât şi pentru cea feroviară, navală şi aeriană.
Pot intra în ţară doar cetăţenii maghiari şi cei cu dublă cetăţenie. Şi ei au obligaţia să intre în autoizolare, pentru o perioadă de 14 zile, obligaţie care se aplică şi în cazul românilor cu dublă cetăţenie care domiciliază în localităţi din statul vecin dar au locurile de muncă în România.
Restricţia nu se aplică transporturilor de marfă, care au câteva culoare prestabilite de trafic şi nu se pot abate de la rutele trasate de autorităţile maghiare.