Senatul universitar a aprobat în şedinţa de luni creşterea numărului de burse sociale şi de performanţă. "Fondul de burse ale facultăţilor nu se epuizează nici într-un an, aşa că s-a luat decizia suplimentării numărului de burse", a precizat, pentru BIHOREANUL, Marius Ţepelea, preşedintele Comisiei pentru Probleme Sociale şi Studenţi din cadrul Senatului Universităţii din Oradea.
Astfel, de acum 25 de studenţi orădeni vor primi burse sociale ocazionale pentru achiziţia de îmbrăcăminte, spre deosebire de 10, câţi primeau până acum. De asemenea, numărul burselor de performanţă ştiinţifică, cultural-artistică ori sportivă a crescut de la 10 la 15, iar cel al burselor ocazionale pentru rezultate deosebite de la 15 la 20.
De asemenea, senatorii Universităţii au aprobat creşterea cuantumului bursei sociale pentru îmbrăcăminte de la 250 de lei la 300 de lei. Această bursă se acordă studenţilor orfani, defavorizaţi din punct de vedere social, proveniţi din centrele de plasament ori din familii sărace. Un student poate primi aceşti bani o singură dată pe semestru.