Şoferi, aveţi grijă pe unde umblaţi! Ploile căzute în ultimele zile au blocat un drum judeţean şi mai multe comunale sâmbătă, în judeţul Bihor.

"Avem un drum judeţean, 797 în Homorog, care e impracticabil pentru maşini mici, fiind afectată o porţiune lângă canalul colector. Totodată, drumul comunal 196 care leagă Topa de Sus şi Corbeşti e afectat în total pe 2 kilometri, pe o porţiune de 300 de metri este impracticabil, iar piciorul unui pod a fost rupt de ape. Pe drumul comunal 198, în satul Hidişel (Hidişel de Dobreşti - n.r.), drumul este greu practicabil pentru autoturisme pe 600 de metri", a declarat sâmbătă pentru BIHOREANUL locotenentul Camelia Roşca, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.

Potrivit acesteia, în cursul aceleiaşi zile, pompierii au fost solicitaţi de autorităţile locale din Salonta să intervină pe strada Battany Lajos pentru ridicarea unui baraj din saci de nisip care să protejeze gospodăriile.

La Sălard, militarii au fost chemaţi pentru pentru evacuarea apei de pe un teren viran, tot pentru a proteja gospodăriile din zonă.