Vremea rece şi viscolul au provocat, în ultima zi, închiderea traficului rutier pe mai multe drumuri naţionale, judeţene şi comunale din România, iar pe altele s-au impus restricţii de circulaţie.

Potrivit unui comunicat transmis de CNAIR, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în contextul avertizării de tip cod galben şi portocaliu de viscol şi ninsori valabil pentru mai multe judeţe ale ţării, drumarii au acţionat pentru a menţine circulaţia în condiţii de siguranţă pe reţeaua de drumuri din administrare cu 1.345 de utilaje și au răspândit peste 12.550 tone de material antiderapant.

Cea mai afectată zonă a țării este cea de Sud-Est. 

În aceeași noapte, scrie Adevarul.ro, 100 de autovehicule au rămas blocate, pe DN 24, între Tişiţa şi limita cu judeţul Galaţi. În Vrancea, zeci de maşini, dar şi microbuze de transport persoane au rămas înzăpezite, iar două TIR-uri au derapat şi s-au răsturnat pe carosabil, blocând traficul în zonă pentru mai multe ore.

În acest context, CNAIR face un apel către şoferi să nu mai circule pe drumurile unde este necesară intervenţia utilajelor de deszăpezire.

CNAIR mai precizează că sâmbătă dimineață, drumurile închise circulaţiei sunt:

DN 2, pe raza judeţului Buzău

DN23, Mândreşti Munteni (Jud Vrancea) – Olăneasca (Jud Brăila)

DN23A, Milcobului (Jud Vrancea) - Ciorăşti (Jud Vrancea)

DN23B, Maicăneşti (Jud Vrancea) - Codreşti (Jud Vrancea)

DN2C, Costeşti (Jud Buzău) – Padina (Jud Buzău)

DN2L, Tişiţa (Jud Vrancea) - Dragosloveni (Soveja) (Jud Vrancea)

DN2M, Focşani (Jud Vrancea) - Răchitaşu (Jud Vrancea)

DN2N, Bogza (Jud Vrancea) - Dumbrăveni (Jud Vrancea)

DN2N, Bogza (Jud Vrancea) - Jitia (Jud Vrancea)

DN2R, Jitia (Jud Vrancea) - Vintileasca (Jud Vrancea)

Drumuri cu restricţie de 3,5 tone:

DN22, Râmnicelu (Jud Buzău) - Brăila (Jud Brăila)

Drumuri cu restricţie de 7,5 tone:

DN11A, Adjud (Jud Vrancea) - Podu Turcului (Jud Bacău)

DN2, Obrejiţa (Jud Vrancea) - Adjud (Jud Vrancea)

DN21, Brăila (Jud Brăila) - Bărăganul (Jud Brăila)

DN21A, Bărăganul (Jud Brăila)

DN24, Tisiţa (Jud Vrancea) - Cosmeşti (Jud Galaţi)

DN2D, Focşani (Jud Vrancea) - Gresu (Jud Vrancea)

Restricții de tonaj

CNAIR anunță că, din cauza ninsorii abundente, a viscolului și a vizibilității reduse, CNAIR și Poliția Rutieră au decis, începând de sâmbătă, de la ora 12, restricționarea circulației pentru autovehiculele cu masă totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe urm[toarele sectoare de drum națíonal:

- DN 2B între Șendreni și Giurgiulești

- DN 25 între Tecuci și Șendreni

- DN 26 între Galați și Murgeni

- DN 24D între Grivița și Vânători

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!