Ministerul Educaţiei a repartizat locurile bugetate ale universităţilor pentru admiterea din vară, iar Universitatea din Oradea a primit cu 145 mai multe faţă de anul precedent.

Mai precis, conform unui comunicat transmis de Universitate, la studii de licenţă facultăţile orădene vor scoate la concurs 1.700 de locuri fără taxă, cu 100 mai multe decât în 2017.

O noutate este că, din acestea, 54 vor fi dedicate exclusiv absolvenţilor de licee din mediul rural, iar 30 pentru formarea iniţială a viitoarelor cadre didactice din învăţământul preuniversitar pentru specializările unde a fost identificată neacoperirea cererii de forţă de muncă. Care sunt aceste specializări, deocamdată Universitatea nu a transmis.

La studii de masterat, facultăţile orădene vor avea disponibile 800 de locuri bugetate, cu 40 mai multe decât anul trecut. De asemenea, Universitatea va scoate la concurs 21 de granturi de studii de doctorat, cu 5 mai multe decât în 2017.

"Până la sfârşitul lunii aprilie, Universitatea din Oradea va finaliza procesul de alocare a locurilor bugetate pentru fiecare program de studiu", se mai arată în comunicatul instituţiei.

Admiterea de vară la facultăţile Universităţii orădene va debuta pe 5 iulie.