Potrivit judecătorului Levente Antik Farkas, preşedintele Biroului Electoral Judeţean Bihor, între 8 şi 10 secţii de votare din Oradea şi judeţul Bihor au rămas fără câteva dintre ştampilele de vot.

"Sunt mai multe probleme, la aproximativ 10 secţii de votare, cu ştampilele care se dezlipesc şi rămân pe buletinele de vot. Din păcate membrii birourilor îşi dau seama de asta abia când alegătorul returnează ştampila, deci după ce cauciucul de pe ştampilă este introdus în urnă, alături de buletinul de vot. Urmează să recuperăm ştampila abia după scoaterea buletinelor de vot din urnă", a declarat pentru eBihoreanul.ro Levente Antik Farkas.

Acesta a mai precizat că ştampilele nu pot fi înlocuite, iar astfel, secţiile cu pricina vor funcţiona cu o ştampilă în minus.

Pe de altă parte, judecătorul a mai precizat că unele secţii speciale din Oradea au rămas fără buletine de vot. "S-a votat foarte mult în secţiile speciale. Avem o problemă cu oamenii care nu se regăsesc din prima pe liste, din cauză că pe o stradă din municipiu, ca de pildă pe Ştefan cel Mare, există mai multe secţii de votare, la care vom trimite buletine de vot", a mai precizat preşedintele BEJ.