Angajaţii Consiliului Judeţean şi ai instituţiilor subordonate vor câştiga mai mult începând cu salariile aferente lunii septembrie.

Noua grilă de salarizare va fi supusă votului consilierilor judeţeni în şedinţa extraordinară de marţi, 3 octombrie, şi prevede creşteri salariale între 3%, la DGASPC Bihor - unde salariile erau deja mari - şi aproape 40% la alte instituţii subordonate, precum Direcţia de Dezvoltare şi Implementare Proiecte.

După cum se ştie, CJ Bihor a aprobat în vară, când a intrat în vigoare Legea salarizării unitare, o grilă de salarizare "provizorie", iar acum propune o variantă finală.

Vot pe salarii

Schimbările în privinţa salarizării angajaţilor din aparatul propriu şi instituţiile subordonate au fost prezentate pe scurt luni, într-o conferinţă de presă ţinută de Pásztor Sándor, Ioan Mang şi Traian Bodea.

"Suntem astăzi în situaţia în care - în condiţii normale şi decente - asigurăm noile salarii până la sfârşitul anului. Mă rog, cu o condiţie: să fie votate proiectele referitoare la salarii mâine", a spus Pásztor, referindu-se la faptul că proiectele de salarizare vor fi supuse votului în şedinţa extraordinară a Consiliului Judeţean, programată marţi, 3 octombrie.

Vicepreşedintele Traian Bodea a spus că s-a dorit egalizarea salariilor pentru aceleaşi funcţii, grade şi trepte în Consiliul Judeţean şi instituţiile subordonate, aşa cum prevede Legea Salarizării.

Creşteri de până la 40%

Deşi Traian Bodea este vicepreşedintele care are în subordine Direcţia Economică a Consiliului Judeţean, detaliile referitoare la creşterile salariale le-a prezentat Ioan Mang. "În acest moment, cu excepţia a trei persoane de la DGASPC Bihor, la restul angajaţilor nu le scade salariul. Cele trei persoane sunt de fapt directorul general al DGASPC, căruia îi scade cu 90 lei, mi se pare, directorul adjunct, cu 200 lei, şi managerul public, căruia îi scade cu 3.000 lei, unde salariul era exagerat", a spus Mang.

Potrivit acestuia, în aparatul propriu şi în instituţiile subordonate salariile vor creşte. "Legea arată că pe funcţii egale trebuie să fie salarii egale. Astfel, procentul de creştere se situează între 3% la DGASPC şi 40% la DDIP (n.r. - Direcţia de Dezvoltare şi Implementare Proiecte), la Monitorul Oficial, la Direcţia de Evidenţă a Populaţiei. În Consiliul Judeţean, creşterea este de 11,15%", a arătat Mang.

Potrivit acestuia, efortul financiar suplimentar faţă de salariile care se acordau la nivelul lunii iunie în CJ şi subordonate va fi de 432.000 lei pe patru luni (septembrie-decembrie). Efortul suplimentar faţă de salariile provizorii stabilite pentru lunile iulie şi august este de 84.000 lei, a mai arătat Mang.

Salarii de 11 milioane, la CJ

În raportul de specialitate al proiectului de hotărâre privind salariile din aparatul propriu al CJ se arată că bugetul aprobat pentru acest an este de 10.745.790 lei, din care s-au cheltuit 6.318.905 lei pe salariile funcţionarilor (instituţia are 201 de posturi, din care 169 sunt ocupate), personalului contractual, consilierilor judeţeni şi membrilor ATOP.

Potrivit noilor grile, salarizarea de bază pentru funcţiile de conducere se va acorda în felul următor: secretarul judeţului - 7.975 lei (gradul I), 9.860 lei (gradul II); arhitect şef: 5.510 lei (gradul I), 9.869 lei (gradul II), director general: 5.510 lei (gradul I), 7.250 lei (gradul II), director general adjunct 5.220 (gradul I) şi 6.960 (gradul II); director executiv: 4.785 lei (gradul I) şi 5.902 (gradul II); director executiv adjunct: 4.640 lei (gradul I) şi 5.655 lei (gradul II); şef serviciu: 4.495 lei (gradul I) şi 5.307 lei (gradul II), respectiv şef birou: 4.234 lei (gradul I) şi 4.945 lei (gradul II).

Managerii publici ai judeţului pot câştiga 5.307 lei dacă au grad profesional superior, 4.655 lei cu grad profesional principal, respectiv 4.452 lei, grad asistent.

Auditorii, mai bine plătiţi

Pentru funcţiile de execuţie sunt propuse salarii între 2.480 lei - 3.393 lei, în funcţie de gradul profesional, pentru auditori, între 1.871 lei - 3.393 lei pentru consilieri şi consilieri juridici, între 1.784 lei - 2.783 lei pentru referenţii de specialitate şi între 1.755 lei - 2.683 pentru referenţi.

În ce priveşte personalul contractual, pentru şef serviciu salariul de bază poate fi de 4.350 lei sau de 4.945 lei, în funcţie de grad, între 1.827 lei - 3.306 lei pentru consilieri şi consilieri juridici, între 1.755 lei - 1.885 lei pentru referenţi, între 1.697 lei - 1.827 lei pentru îngrijitori şi între 1.755 lei -1.871 pentru şoferi.

Salarii la fel

Un alt proiect programat pe ordinea de zi a şedinţei de marţi, 3 octombrie, se referă la salariile angajaţilor din Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, Direcţia de Evidenţă a Persoanelor, Direcţia Social-Comunitară, Direcţia de Dezvoltare şi Implementare Proiecte şi Serviciul Public de editare a Monitorului Oficial. Potrivit proiectului, angajaţii acestor instituţii vor avea salarii egale pentru funcţii egale.

În aceste instituţii, directorii general vor avea salarii de 5.510 (gradul I) sau 7.250 lei (gradul II), directorii generali adjuncţi vor câştiga 5.075 lei (gradul I) sau 6.960 lei (gradul II), iar directorii, şefii de compartimente şi directorii executivi vor avea fie 4.640 lei (gradul I), fie 5.365 lei (gradul II). Managerii publici vor câştiga între 4.002 lei (grad de asistent) şi 4.698 lei (grad superior).

De asemenea, consilierii, consilierii juridici, experţii şi inspectorii vor avea următoarele trepte de salarizare: 1.827 lei (debutant), 2.349 lei (asistent), 2.596 lei (principal) şi 3.306 lei (superior).