Județul Bihor se clasează pe locul 10 în țară în ceea ce privește prezența la vot la alegerile locale și pe locul 11 la alegerile europarlamentare. În Bihor, la primul scrutin, prezența a fost de 55,87%, în timp ce la al doilea prezența a fost de 56,67%, conform datelor oficiale ale Biroului Electoral Central. 

În 2020, prezența la vot la alegerile locale în Bihor a fost de 52,23%, iar la alegerile europarlamentare a fost de 52,79%. 

Și ca număr de alegători, scrutinurile actuale au adunat mai mulți cetățeni dornici să-și exprime opțiunile. Astfel, în acest an, au fost 278.960 votanți la alegerile locale, în timp ce, cu 4 ani în urmă, numărul total de votanți a fost de 263.028. 

La alegerile europarlamentare, în Bihor, anul acesta au votat 281.572 persoane, în timp ce, în 2019, numărul votanților la acest scrutin a fost de 265.215. 

Mai multe femei la vot

La nivel național, în acest an, prezența la alegerile locale a fost de 50%, iar la alegerile europarlamentare de 52,38%. Prezențe mai mari decât în Bihor s-au înregistrat în județele Giurgiu, Olt, Teleorman, Sălaj, Gorj, Călărași, Vâlcea, Dâmbovița, Mehedinți. 

În Bihor, la alegerile locale au votat, conform datelor oficiale ale BEC, 143.234 femei și 135.689 bărbați. În mediul urban și-au exprimat opțiunea 117.740 persoane, iar în mediul rural 161.183 persoane. 

Pe categorii de vârstă, cele mai prezente la urne au fost persoanele cu vârste între 45 și 64 de ani (53.682 femei și 53.169 bărbați). 

În ceea ce privește alegerile europarlamentare, în Bihor au votat 144.463 de femei și 137.099 de bărbați. În mediul urban au votat 119.995 de persoane, iar în mediul rural 161.577. Și aici, s-au mobilizat cel mai bine la vot cei din categoria de vârstă 45-64 de ani.

Merită menționat că datele se mai pot schimba, deși nu cu mult, dat fiind că este posibil ca procesul electoral să continue în unele secții, unde se aflau oameni deja la coadă la ora 22. 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!