Vârful celui de-al cincilea val al pandemiei pare să fie depășit în Bihor, Direcția de Sănătate Publică și Prefectura raportând miercuri, la fel ca în zilele trecute, un număr de noi infectări în scădere, comparativ cu cele de luna trecută: doar 351.
Acestea au fost descoperite în urma efectuării a 1.619 teste, ceea ce înseamnă o rată de pozitivare de 21,68%, în scădere comparativ cu cele precedente.
Potrivit surselor BIHOREANULUI, dintre cele 351 de îmbolnăviri, 32 sunt reinfectări la persoane care au mai avut Covid (9,11% din total), iar 19 la copii cu vârste între câteva luni și 14 ani (5,41%).
Bilanțul la zi a ajuns la 75.910 îmbolnăviri de la începutul pandemiei, din care 71.180 s-au încheiat cu vindecări (cu 515 mai multe decât în ziua precedentă), iar 2.772 cu decese (de marți până miercuri fiind înregistrate încă 4 decese).
Conform informării de miercuri a autorităților, în Bihor sunt, în prezent, 1.958 cazuri Covid active, fiind pentru prima oară din 12 ianuarie când se înregistrează sub 2.000 de cazuri active. Dintre cele 1.958 persoane infectate, 45 sunt în stare gravă, internate în secțiile ATI ale spitalelor Municipal, Pelican și Județean din Oradea.
Evoluţia cazurilor Covid în Bihor, în ultimele zile:
Incidența medie pe județ a coborât la 14,93 cazuri la mia de locuitori, a 12-a din țară, după cele din Dolj (14,95 cazuri Covid la mia de locuitori), Hunedoara (16,11), Prahova (17,31), Argeș (18,35), Alba (19,34), Brașov (20,16), Arad (20,30), Constanța (20,81), Timiș (24,88), Sibiu (25,19), Ilfov (25,88) și București (32,20).
Pe localități, incidențele cele mai mari continuă să fie înregistrate în Sântandrei (25,41 cazuri Covid la mia de locuitori), Paleu (24,68/1.000) și Brusturi (24,67). În Oradea incidența a coborât la 21,81 cazuri Covid la mia de locuitori. Este de precizat că incidenţa este calculată luând în calcul cazurile înregistrate pe o perioadă de 14 zile, exceptând infectările raportate în ultimele trei zile.
Pe de altă parte, în cursul zilei precedente, în Bihor au fost administrate 223 doze de ser anti-Covid, numărul persoanelor vaccinate cu schema completă fiind de 214.169, dintre care 66.753 și cu doza booster.
Incidenţele Covid în localităţile din Bihor: