33 de elevi de la Ştei care, după ce au văzut că pentru 12 colegi de-ai lor judecătorii Tribunalului Bihor au suspendat sancţiunea eliminării de la Bacalaureat, au contestat şi ei în instanţă această pedeapsă, mai au de aşteptat până să primească un verdict.

Cererile celor 33 de absolvenţi de liceu, depuse vinerea trecută şi în această săptămână, au primit termen pentru 19 august. Avocatul care îi reprezintă, Adrian Stancu, a cerut instanţei o preschimbare de termen, însă cererea i-a fost respinsă pentru o parte dintre tineri. "Pentru o altă tranşă aşteptăm luni răspuns. Pentru cererile respinse rămâne termenul de 19 august, nu mai avem ce să facem", a declarat Stancu, vineri, pentru BIHOREANUL.

Astfel, deşi sperau să primească un verdict rapid, ca să prindă ultimele zile ale admiterii de vară şi să se poată înscrie în această săptămână la facultăţi, tinerii mai au de aşteptat. Cel mai devreme, s-ar putea înscrie la admiterea de toamnă, care va avea loc în septembrie.

Pe de altă parte, Stancu spune că numărul elevilor care dau Inspectoratul Şcolar în judecată este în creştere. "Continuă să vină cereri, am înţeles că şi prin alţi avocaţi", a precizat acesta. Practic, tinerii contestă sancţiunea eliminării lor de la Bacalaureat, iar până la soluţionarea acelui proces cer suspendarea pedepsei.

După cum se ştie, 12 elevi de la Ştei din cei 108 eliminaţi la Bacalaureat au obţinut în instanţă joia trecută suspendarea sancţiunii, iar o zi mai târziu 11 dintre ei şi-au şi primit adeverinţele care atestă că au promovat Bacalaureatul şi, astfel, s-au putut înscrie la facultate.

În acel proces, Inspectoratul Şcolar nici nu a fost reprezentat în instanţă, căci jurista instituţiei era în vacanţă, motiv pentru care Gabriel Ispas, un consilier al ministrului Educaţiei, i-a şi cerut demisia inspectorului general Nicolae Avram.

Între timp, potrivit lui Avram, sentinţa de joia trecută a Tribunalului Bihor a fost atacată de IŞJ la Curtea de Apel, dar încă nu a primit un termen de judecată.