Dacă e joi, e Piaţa ERA Park Oradea! Locul în care producătorii din judeţ se reunesc în fiecare joi pentru a le pune la dispoziţia celor ce iubesc viaţa sănătoasă fructe, legume, brânzeturi, miere, zmeura, siropuri si zacusca, paste de casa şi multe bunătăţi, toate proaspete şi delicioase.

Pentru că preţuim sănătatea şi natura, clienţii centrului comercial sunt invitaţi să primească, joi, 27 Octombrie, sacoşe ecologice, personalizate cu Piaţa ERA, reducând, astfel, plasticul atât de răspândit în jurul nostru.

Pentru a intra în posesia cadourilor, cei care vor trece pe la Piaţa ERA Park trebuie doar sa faca cumparaturi de la cel putin un producator din cadrul pietei.

"Prin acest demers, dorim să îi îndemnăm atât pe clienţi, cât şi pe producători, să reducă pungile de plastic şi să folosească aceste sacoşe textile, care sunt foarte rezistente şi reutilizabile", transmit reprezentanţii centrului comercial.

După cum se ştie deja, Piaţa ERA Park are loc săptămânal, în fiecare joi între orele 17 şi 20, sub cupola centrului comercial ERA Park Oradea, din Calea Aradului nr. 62.

Doritorii pot afla noutăţi despre produsele şi ofertele săptămânii direct de la producători, de pe Grupul de Facebook special creat, Piaţa ERA Park.

Nu rataţi ofertele! Vă aşteptăm cu drag, cu bunătăţi cu gust şi cu mai puţin plastic!

De reţinut că producătorii care doresc să îşi comercializeze produsele la Piaţa ERA Park pot afla mai multe detalii la numărul de telefon 0359.800.180. Este important de ştiut că participarea acestora este gratuită, iar logistica (mesele şi scaunele) este pusă la dispoziţie de ERA Park.

(advertorial)

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!