Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a actualizat joi lista localităţilor din Bihor în care se impun limitări determinate de incidenţa cazurilor Covid. Potrivit noii Hotărâri a CJSU, în judeţ sunt 7 localităţi cu incidenţă peste 4 cazuri la mia de locuitori, iar într-una incidenţa depăşeşte nivelul de 7,5 cazuri la mia de locuitori. Din acest motiv, în localitatea respectivă vor fi valabile restricţii mai severe.

Şinteu, zonă roşie

Conform unui comunicat dat publicităţii joi de Prefectura Bihor, după reuniunea CJSU prezidată de prefectul Dumitru Ţiplea, lista actualizată arată că în comuna Şinteu incidenţa cazurilor Covid este peste pragul de 7,5, înregistrându-se 9,3 cazuri la mia de locuitori

Din acest motiv, activitatea cu publicul a operatorilor din comerţ şi prestări de servicii va fi restrânsă pe teritoriul comunei la intervalul orar 5:00 - 18:00, începând de vineri, 23 aprilie. Excepţie fac farmaciile, benzinăriile, firmele care fac livrări la domiciliu, precum şi cele de transport cu vehicule a căror capacitate este mai mare de 9 persoane.

De asemenea, circulaţia persoanelor va fi restricţionată după ora 20.00, excepţie făcând persoanele care părăsesc locuinţa pentru a se vaccina şi cele care au nevoie de asistenţă medicală.

Limitări de weekend

În alte 6 unităţi administrativ-teritoriale din judeţ, incidenţa este mai mare de 4 cazuri/1.000 locuitori: Sântandrei (6,98), Nojorid (4,92), Sânnicolau Român (4,59), Sâniob (4,26), Gepiu (4,17) şi Oradea (4,07).

Joia trecută, la precedenta reuniune a CJSU, în Oradea incidenţa era sensibil mai mare (4,92), iar în întregul judeţ erau 12 localităţi cu incidenţă peste 4 la mia de locuitori.

În localităţile cu incidenţă mai mare de 4 cazuri noi la mia de locuitori, operatorii economici şi prestatorii de servicii trebuie să-şi înceteze activitatea cu publicul în weekend (de vineri până duminică) la ora 18.00, excepţie făcând benzinăriile, farmaciile, firmele care fac livrări la domiciliu şi cele de transport cu vehicule a căror capacitate este de maximum 9 persoane pe scaune. 

De asemenea, circulaţia persoanelor este restricţionată după ora 20.00 în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică, cu excepţiile menţionate mai sus.

Merită precizat, însă, că pe 23 aprilie (vineri, înainte de Florii) şi pe 30 aprilie (Vinerea Mare) magazinele pot rămâne deschise până la ora 20 şi în localităţile cu incidenţe mai mari de 4 la mie. 

Activităţi restricţionate

Pe de altă parte, în alte 8 localităţi din judeţ (săptămâna trecută erau 14) se înregistrează o incidenţă mai mare de 3 cazuri la mia de locuitori: Săcueni, Sânmartin, Vârciorog, Rieni, Diosig, Borş, Brusturi şi Cociuba Mare.

În aceste localităţi, la fel ca în cele 7 mai sus enumerate, activităţile de tip HoReCa, de spectacole şi de divertisment sunt interzise în spaţiile interioare.

În alte 40 localităţi din judeţ incidenţa variază între 3 şi 1,5 cazuri la mia de locuitori, astfel că activităţile mai sus enumerate sunt permise în spaţiile interioare în limita a 30% din capacitatea acestora.

Potrivit legii, lista localităţilor în care se impun măsuri de sănătate publică se actualizează săptămânal sau de câte ori este nevoie.