Ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru, va emite luni un ordin prin care va reglementa timpul pe care trebuie să-l petreacă elevii pentru a lucra acasă la teme.

"Luni voi semna un ordin de ministru prin care reglementăm câte ore poate şi trebuie să lucreze un elev sau o elevă în afara şcolii. Ceea ce se întâmplă este că vacanţele de vară se transformă într-un fel de competiţie, de concurs — câte sute sau mii de probleme să rezolvăm. Noi, oamenii maturi, aşteptăm vara pentru a putea să ne relaxăm, să ne odihnim. Iar o elevă sau un elev care este în clasa a VIII-a, a IX-a, a X-a, a XII-a trebuie să lucreze încontinuu, în aşa fel încât în septembrie, când ajunge la şcoală, să nu o supere pe doamna învăţătoare sau pe doamna dirigintă şi să vină cu caietul de teme făcute. Dacă nu se înţelege chestiunea aceasta printr-o pedagogie naturală, pe care ar trebui să o trăim, să o respirăm în mod firesc, atunci legiuitorul, în cazul de faţă ministrul Educaţiei, dă un ordin prin care spune, de pildă, că la învăţământul primar, la casa pregătitoare, nu se dau teme acasă", a explicat demnitarul.

Potrivit lui Dumitru, elevii din clasele primare nu trebuie să lucreze mai mult de o oră la teme, iar cei din gimnaziu nu mai mult de două ore. În clasa zero, elevii nu trebuie să primească teme.

"Pentru liceu, sigur că trebuie să fie ceva mai mare. Asta este o obligație pe care trebuie să o coreleze fiecare dascăl, fiecare profesor, fiecare educator cu ceea ce gândește că este cuantumul de rezolvare a unei probleme sau sarcini sau a unei teme. Trebuie să gândească că este un prag, o limită de tolerabilitate pentru un elev care se află la o vârstă foarte fragedă și care nu poate, nu are capacitatea psihologică și biologică să se concentreze intelectual asupra unei astfel de sarcini după ce a stat un număr foarte mare de ore la școală", a susținut ministrul.

Mircea Dumitru a precizat că acest lucru nu înseamnă că elevilor li se interzice să lucreze mai mult dacă ei vor acest lucru.