Numărul virozelor respiratorii raportate în Bihor a scăzut pentru a doua săptămână consecutiv, iar de această dată s-au redus și cazurile de pneumonie și internările, potrivit datelor transmise BIHOREANULUI de Direcția de Sănătate Publică Bihor.

În paralel, numărul dozelor de vaccin antigripal administrate a fost de peste două ori mai mare decât în săptămâna precedentă.

Virozele, în scădere cu aproape 17%

În perioada 26 octombrie – 1 noiembrie, corespunzătoare săptămânii 44 din acest an, în județ au fost raportate 4.591 de cazuri de infecții acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS), față de 5.508 în intervalul 19–25 octombrie.

Diferența este de 917 cazuri, ceea ce reprezintă o scădere cu 16,6%. Reducerea vine după cea de 13,3% înregistrată în săptămâna anterioară.

De această dată, s-a redus și numărul pacienților cu asemenea afecțiuni care au necesitat spitalizare: 48, față de 61 în săptămâna precedentă, după cum arată datele DSP Bihor. 

Peste 1.200 de pneumonii

Și numărul pneumoniilor a scăzut, de la 1.323 la 1.203 cazuri, adică cu 9,1%. Dintre pacienții diagnosticați, 94 au avut nevoie de internare, comparativ cu 103 în intervalul anterior.

Este o scădere după două săptămâni în care numărul pneumoniilor raportate în Bihor depășise pragul de 1.300: 1.319 cazuri în perioada 12–18 octombrie și 1.323 în săptămâna următoare.

În total, în intervalul 26 octombrie – 1 noiembrie au fost raportate 5.794 de cazuri de IACRS și pneumonii, cu 1.037 mai puține decât în săptămâna precedentă, o reducere de 15,2%. Internările pentru aceste afecțiuni au scăzut de la 164 la 142.

În privința gripei, DSP Bihor a raportat trei cazuri diagnosticate clinic, față de patru în săptămâna anterioară, fără internări. 

Peste 3.600 de vaccinări într-o săptămână

Datele DSP arată și o creștere a numărului de vaccinări antigripale. De la debutul sezonului, în Bihor au fost administrate 15.246 de doze de vaccin, față de totalul de 11.630 comunicat în raportarea precedentă.

Diferența este de 3.616 doze, de peste două ori mai mult decât cele 1.708 înregistrate în săptămâna 43. Creșterea numărului de vaccinări vine în contextul în care vaccinul antigripal a reapărut în farmacii, după o perioadă de penurie.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!