Primăria Oradea a fost obligată de instanță la plata unor despăgubiri de două ori și jumătate mai mari față de cele pe care le-a achitat pentru exproprierea unui imobil din Piața Cetate.

Proprietarul unei hale de 500 metri pătrați în care închiria spații comercianților din piață, expropriat în 2019, a contestat despăgubirea de 730.000 lei acordată de municipalitate. Și a făcut bine. Luna trecută, firma Comfruct a primit de la Curtea de Apel Oradea, prin sentință definitivă și executorie, o despăgubire de nu mai puțin de 1,8 milioane lei, bani care i-au și intrat în cont.

Reclamantul s-a folosit de prevederile unei decizii a Înaltei Curți ce stipulează că, în cazul despăgubirilor pentru exproprieri, valoarea imobilului se raportează la grilele notarilor publici, nu la prețul de piață la care se vând clădirile asemănătoare din localitate.

Or, în cazul unor clădiri vechi, diferența poate fi una semnificativă, cum se vede și în cazul firmei orădene.

Poate pe viitor edilii se vor gândi de două ori înainte de a aplica această măsură extremă...

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!