O nouă specie de maimuţă cu nasul cârn care strănută de fiecare dată când plouă a fost descoperită în pădurile himalayane din Burma.

Maimuţa, care are 60 cm înălţime şi o coadă mai lungă decât ea, are un nas extrem de cârn şi buze foarte pline. Este cea mai mare specie de maimuţă cu nas cârn din lume.

Nu se cunosc prea multe despre obiceiurile maimuţei negre cu barbă albă, însă localnicii spun că este un animal uşor de găsit, întrucât strănută atunci când plouă.

Pentru a evita ca stropii de ploaie să le intre în nas, ele îşi petrec zilele ploioase stând cu capul între genunchi, mai spun localnicii.

Rhinopithecus Strykeri a fost descoperită de oamenii de ştiinţă de la Fauna and Flora International care cercetau gibonii din zonă.

Sătenii vorbeau despre o maimuţă care face mult zgomot când plouă şi le-au arătat cercetătorilor corpurile vânate pentru carne.

Investigaţiile amănunţite asupra speciei au arătat că există o populaţie de doar 260-330 de indivizi, ceea ce înseamnă că este critic ameninţată cu dispariţia.

Zonele unde a fost găsită maimuţa au fost închise lumii timp de decenii întregi, de aceea ea nu a fost găsită până acum. Este pe cale de dispariţie din cauza defrişărilor ilegale, dar şi pentru că este vânată pentru carne şi pentru leacurile chinezeşti.

Mark Rose, directorul Fauna and Flora International spune că maimuţa ar putea dispărea înainte să se afle mai multe despre ea, ca de exemplu, de ce are nasul cârn.

"Trebuie să luăm măsuri urgente de conservare a speciei, împreună cu autorităţile din Burma", a spus Rose.