A fost identificată mama bebeluşilor morţi găsiţi morţi în podul unui bloc din Bistriţa Năsăud. Femeia, pe numele ei Lina Monica Crăciun, a fost plecată în Germania şi venise în ţară de Paşte, ea fiind reţinută de poliţişti în cursul zilei de vineri, fiind principalul suspect pentru uciderea copiilor.

După cum se ştie, cele trei cadavre au fost descoperite din întâmplare, în luna martie, în podul unui bloc din Bistriţa de o femeie care întindea hainele, ajutată de copilul ei.

Procurorii au demarat o anchetă imediat, dar, cum principala suspectă a fost plecată din țară, în Germania, ea a fost audiată şi reţinută abia acum, după ce s-a întors în România de Paşte.

Potrivit agenţiei de ştiri Mediafax, în faţa procurorilor din Bistriţa femeia nu a recunoscut că i-ar fi ucis pe copilaşi şi nici că le-ar fi mamă, deşi testele ADN au arătat că ea le-a dat naştere micuţilor, iar mai mult, copiii s-au născut vii.

Ulterior, femeia a fost audiată de procurorii de la Parchetul General, care au decis reţinerea pentru 24 de ore, fiind acuzată de omor şi omor calificat.

"În perioada 2012-2015, inculpata Crăciun Lina Monica a suprimat viaţa a trei copii nou născuţi, pe care i-a născut la termen şi neasistată medical, după care a ascuns cadavrele nou născuţilor în podul unui bloc dintr-o localitate din judeţul Bistriţa Năsăud. Situaţia de fapt mai sus expusă a fost stabilită din coroborarea probelor administrate în cauză până în prezent", anunţă vineri un comunicat de presă al Parchetului General.

Cadavrele copiilor au fost descoperite, pe 9 martie, de o femeie, în podul unui bloc. Trupurile erau în stare avansată de descompunere şi învelite în haine sau saci de rafie.

Medicii legişti au stabilit că decesul copiilor a survenit în urmă cu 3-9 ani, procurorul dispunând efectuarea unor expertize traumatologice, bio-criminalistice şi antropologice. De asemenea, medicii legişti au stabilit că cei trei copii au fost născuţi în ani diferiţi şi că toţi trei au fost ucişi imediat după naştere.