Potrivit Serviciului Judeţean de Ambulanţă, un copilaş în vârstă de un an şi jumătate a ajuns în cursul zilei de joi la Spitalul din Marghita, după ce a fost muşcat, la nivelul feţei şi la un deget de la mâna stângă, de un şobolan.

"Băieţelul, din localitatea Albiş, nu era în stare gravă, avea o plagă superficială, dar a plecat acasă, cu mama lui. Medicul care s-a ocupat de caz a vrut să îl trimită la centrul antirabic, pentru că în asemenea cazuri vaccinul antirabic este obligatoriu, dar între timp a dispărut din spital, fără să fi avut acordul medicilor", a declarat vineri pentru BIHOREANUL dr. Sorin Tabacu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Municipal Dr. Pop Mircea din Marghita.

Gestul mamei este unul extrem de iresponsabil. Pentru că micuţului nu i s-a administrat vaccinul, starea lui de sănătate s-ar putea complica, din cauză că rana s-ar putea infecta. "Copilul poate să se îmbolnăvească, teoretic, chiar de rabie, dacă şobolanul era cu rabie, dar din fericire în zonă nu s-au descoperit cazuri", a mai precizat Tabacu.

Sesizaţi de BIHOREANUL, reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bihor au declarat că va fi demarată o anchetă. "O echipă de specialişti se va deplasa la faţa locului pentru evaluarea situaţiei, respectiv pentru a evalua măsurile ce trebuie luate", a declarat Ştefan Goţia, purtătorul de cuvânt al DGASPC Bihor.