Chiar dacă se sprijină într-un baston, doamna Mihălceanu ne primeşte stând în picioare, în camera de zi a locuinţei sale din centrul Oradiei. Pe masă are fructe şi dulciuri, căci i-au sosit musafiri, iar alături jurnale, agende şi caieţele din diferite epoci...
Micile jurnale cuprind, de fapt, un "istoric" al tinerilor pe care profesoara i-a pregătit de-a lungul a zeci de ani pentru admiterea la Medicină în centre universitare puternice, unde concurenţa era de cel puţin 10 pe un loc, iar examenele deosebit de dificile.
Cunoscută ca o "legendă" în rândul celor care visau să îmbrace halatul alb, Olimpia Mihălceanu continuă să predea şi astăzi, la 96 de ani, şi o face cu succes. "Mă simt bine!", răspunde venerabila doamnă întrebării cum e viaţa atât de aproape de centenar. Fiii săi sunt convinşi că pasiunea pentru predat este cea care-o ţine şi acum sprintenă.
Din alte timpuri
Pe 8 februarie, Olimpia Mihălceanu - de fată Manea - a împlinit 96 de ani! S-a născut în 1926 în Oneşti, care pe-atunci era un sat, în judeţul Bacău, cu mama casnică şi tatăl picher. Când lumea era decimată de al Doilea Război Mondial, se ascundea în podul plin cu fân de soldaţii ruşi, "că împuşcau şi violau".
Fată harnică, lucra pe lângă casă, dar şi învăţa cu silinţă. A făcut primii ani de şcoală la Oneşti, liceul la Bacău şi facultatea la Bucureşti. Ar fi vrut să fie ea însăşi medic, dar în liceu a ajuns la un profil uman, aşa că nu avea cunoştinţele necesare unei admiteri la Medicină.
Până la urmă, în 1951 a absolvit Facultatea de Ştiinţe Naturale, secţia Pedagogică, din cadrul Universităţii C.I. Parhon din Bucureşti. A avut noroc cu susţinerea mamei, căci pe acele timpuri nu era de ici, de colo să ajungi de la ţară în Capitală şi, pe deasupra, să urmezi o facultate. Başca, era scump să locuieşti în Bucureşti. "Mama m-a ajutat să fac ce am vrut. Era casnică, dar atât de ageră! Agerimea minţii ei i-o datorez", povesteşte doamna Mihălceanu.
După soţ, la Oradea
S-a stabilit în Oradea după vreo trei ani, după ce lucrase ca profesor la Liceul de Horticultură din Dragomireşti Vale (jud. Ilfov) şi ca inspector în Ministerul Industriei Alimentare. "Am fost serioasă şi am făcut ordine pe unde am fost", spune femeia.
O nuanţă care arată rigorile României comuniste e că Olimpia Manea a primit diploma de absolvire a facultăţii abia în 1954: "S-a stabilit că trebuie să învăţăm singuri marxism-leninismul. Doar dacă luai acel examen aveai dreptul să te prezinţi să-ţi iei diploma".
Cum a ajuns la Oradea? Şi-a urmat soţul, pe Ştefan Mihălceanu, medic militar sucevean, care la începutul anilor ’50 fusese repartizat aici. Ulterior, a ajuns colonel şi a condus vreme de un deceniu Spitalul Militar.
I-a ţinut în şah...
Oradea i-a devenit repede casă. Aici şi-au crescut cei doi copii, pe Ştefan şi Viorel, aici şi-a făcut prieteni şi aici a format sute şi sute de elevi. "Am predat biologia ca materie principală şi chimia ca secundară", explică doamna Mihălceanu.
La scurt timp după sosirea în oraş, Olimpia devenea directoare adjunctă a Liceului Pedagogic de Băieţi (actualul Liceu Greco-Catolic), dar a învăţat şi oameni de seamă ai vremii... care nu aveau nici măcar bacalaureatul. "Au ales 10 profesori de la Pedagogic să ţină cursuri serale pentru marii specialişti din Ministerul de Interne şi Armată. Aveau diplome de specialitate, dar n-aveau diplome de liceu. Predam la colonei, la directorul adjunct al Securităţii... Aşa de severă am fost cu ei! Eram tânără, dar ştiţi cum i-am ţinut în şah?", îşi aminteşte, zâmbind, profesoara.
Făuritoare de cariere
A devenit directoare la Liceul nr. 5 (actualul Colegiu Economic), apoi director adjunct la Liceul Alexandru Moghioroş (acum Ady Endre), unde în acei ani erau şi clase cu predare în limba română. Ulterior, a fost mutată la Liceul nr. 2, apoi la Liceul de Chimie Industrială Sinteza, de unde s-a şi pensionat.
Olimpia Mihălceanu avea reputaţie de profesoară implicată şi exigentă. La Sinteza, una dintre eleve i-a fost dr. Carmen Pantiş (foto), medic primar ATI, coordonatoarea programului de transplant în Oradea şi preşedinte al Colegiului Medicilor Bihor. "Doamna dirigintă era plină de energie, obiectivă, directă. Ne ducea în tabere (foto), în vacanţe în Iugoslavia. Era şi severă, foarte exigentă", o descrie doctoriţa, parte a promoţiei 1982.
De altfel, dr. Pantiş spune că şi-a ales cariera la îndemnul ferm al dirigintei sale. "Fără dânsa nu aş fi făcut Medicina! Eu mă gândeam la genetică, la cercetare. Mi-a spus: fată, bagă-ţi minţile-n cap!", îşi aminteşte doctoriţa. Şi nu doar că a îndemnat-o, ci a şi ajutat-o să se pregătească. Voluntar şi fără pretenţii. Iar dr. Pantiş a fost admisă la Facultatea de Medicină Iuliu Haţieganu din Cluj când concurenţa era de 10-12 candidaţi pe un loc. "Iubesc fiecare zi de muncă şi mulţumesc Divinităţii şi doamnei diriginte că mi-au dat această oportunitate", spune ea acum.
"Nu vă lăcomiţi!"
După ce, când se apropia de 60 de ani, s-a pensionat, Olimpia Mihălceanu n-a putut să-şi lase menirea de-o viaţă, cea de profesoară. Recunoscută ca un "as" al biologiei, a început să fie căutată de liceeni care voiau să devină medici sau farmacişti şi ştiau că admiterea, mai ales în centre ca Bucureşti, Cluj sau Timişoara, era teribilă.
I-a primit la ea acasă şi a lucrat doar cu câte un elev pe oră, pregătindu-i pentru examenul de anatomie. Punctualitatea a fost şi este o condiţie esenţială pentru ea, la fel şi seriozitatea. De ce a fost mereu severă? "Pentru că aşa îi formez pentru viaţă: să fie serioşi, să se pregătească şi să lucreze", răspunde doamna Mihălceanu.
Dar a ştiut şi să le fie apropiată şi uneori chiar confidentă, dându-le sfaturi şi în "probleme de viaţă", de la relaţii de dragoste la recomandări de carieră. "Le-am spus: dragă, nu vă lăcomiţi la bani! E aşa o meserie minunată să vezi că un om se vindecă de munca ta şi-ţi mulţumeşte cu lacrimi în ochi...".
Medici prin lume
În total - spune nonagenara, ţinând mâna pe caietele în care şi-a notat meticulos toate numele, orele de pregătire şi rezultatele tinerilor - a instruit peste 700 de liceeni pentru admiterea la Medicină "Sunt medici răspândiţi acum în întreaga lume, până în Australia, Canada, nu mai vorbesc de Europa. Copii excepţionali!", zice profesoara.
Printre cei care i-au fost cursanţi se numără doctori cunoscuţi şi apreciaţi, cum ar fi Liana Antal, Oreste Straciuc, Alexandra Comănescu, Adrian Coţe (foto) şi alţii. Şef al Secţiei de Chirurgie I la Spitalul Judeţean, dr. Coţe spune că atât talentul didactic al profesoarei, cât şi stilul ei strict au contat enorm. "Nu cred că aş fi ajuns student la Medicină în Cluj dacă nu era dânsa. Este extrem de severă, dar asta le face foarte bine viitorilor studenţi".
Alţi foşti învăţăcei profesează medicina în toate zările. "M-a sunat zilele trecute un fost elev, Claudiu Cozmiuc. Şi-a amintit cum l-am certat când n-a învăţat... Acum e un medic foarte bine cotat în Anglia! Ar mai fi Maria Revilac, o cardiologă splendidă în Germania, Mihai Tabac în Australia, Mariana Cociuba în Franţa...", enumeră profesoara.
Îşi aminteşte cu drag cum, pe vremuri, după fiecare sesiune de admitere, îi invita pe foştii învăţăcei la o masă festivă. "Pregăteam aici (n.r. arată către sufragerie) o masă mare, bogată. Mâncau, râdeau, se simţeau bine... Când intrau pe uşă, cântau Gaudeamus". De altfel, mulţi o sună sau chiar o vizitează şi acum...
Profesor nonagenar
Remarcabil - şi probabil unic în România - este că Olimpia Mihălceanu continuă să pregătească şi astăzi liceeni care vor să devină medici! Foloseşte, printre alte materiale, schiţe desenate chiar de ea, cu toate organele, componentele şi sistemele corpului uman. De ce o mai face? "Mintea mea lucrează şi acum, aşa că mi-am păstrat pasiunea", spune profesoara, completată de fiul ei, Viorel (foto): "Cred că asta o şi ţine în viaţă".
Una dintre cele două tinere cursante de acum este Debora, elevă în clasa a XI-a. "E visul meu să devin doctor. Am aflat de la studenţii de la Medicină că dânsa e cea mai bună profesoară", spune tânăra, pe care doamna Mihălceanu o pregăteşte atât pentru testele grilă specifice admiterii la Cluj, cât şi pentru cele de la Oradea, ţinând, la vârsta sa venerabilă, pasul cu noutăţile din domeniu.
La 96 de ani, profesoara nu şi-a păstrat doar reputaţia, ci şi rezultatele. Mărturie stă, de pildă, Adina, studentă în anul II la Medicină în Oradea, admisă într-un an cu o concurenţă de 10 candidaţi pe loc. O consiliază şi acum, în studenţie. Înainte să înceapă anul, fosta sa profesoară a sunat-o să-i spună cum să se pregătească. "M-a sfătuit să încep să învăţ din august, pentru Sistemul Nervos. Mă ajută enorm sfaturile dânsei", mărturiseşte Adina.
Să vezi inima
Cum e să predai aproape de vârsta centenarului? "Ştiţi ce bucuroasă sunt? Mă pregătesc din vreme, le ascult pe fete, le şi iau la rost, dacă nu merge treaba. Le arăt planşele şi le spun: dragile mele, desenele (n.r. schiţele cu fiecare organ şi parte a corpului) trebuie să le memoraţi. Când auzi "inima" (n.r. ca cerinţă la un examen), cu ochii minţii tu trebuie să vezi inima!".
Doamna profesoară spune că nu regretă că nu a devenit ea însăşi medic, aşa cum visa în tinereţe. "M-am măritat cu un medic şi am învăţat multe de la el", se destăinuie, vorbind despre soţul pe care l-a pierdut cu peste două decenii în urmă. Şi, până la urmă, cum a pus umărul la formarea a sute de medici, se poate spune că şi ea a contribuit, din plin, la salvarea multor vieţi...
(Videoreportaj de Paul Lelea)
O ZI DIN VIAŢĂ
"Zmeii" mamei
De când a rămas văduvă, în urmă cu 22 de ani, doamna Mihălceanu locuieşte singură şi în bună măsură se descurcă pe cont propriu. Se bazează, ce-i drept, şi pe cei doi fii, Ştefan (67 ani) şi Viorel (66 ani), ambii ajunşi la pensie. "Am noroc de aceşti doi zmei ai mei, aceşti băieţi minunaţi. Vin să mă vadă, mă întreabă: «Mămico, de ce ai nevoie?». Le dau listă şi-mi cumpără ce-mi trebuie, vin să mă ajute prin casă. Mă iubesc şi-mi sunt aproape", spune profesoara, mândră, totodată, şi de nepoţii săi: Raul, Mădălina şi Raluca. Pe Raul chiar ea l-a pregătit pentru admiterea la Medicină, iar acum e stomatolog.
Dincolo de ajutorul pe care-l primeşte, doamna Mihălceanu se încăpăţânează să rămână activă. Se sprijină în baston ca să umble, dar nu ezită să o facă. Poate să citească fără ochelari, iar rareori, dacă scrisul e prea mic, se ajută cu o lupă. N-a fumat niciodată şi îşi ia mereu medicamentele la timp.
Cum arată o zi din viaţa sa? "Mă scol la 08.00, îmi fac rugăciunile, iau dejunul, iar apoi încep: Dacă am de spălat, pun la spălat, gătesc, mai cobor scările (n.r. de la etajul întâi) ca să verific corespondenţa şi, aşa, fac puţină mişcare. Mai ies în grădină, iau buruienile cu săpăliga. După amiaza, în unele zile lucrez cu fetele (n.r. cursantele), alteori mă mai uit la televizor, dar şi citesc în fiecare seară. Mai şi cânt romanţe...", se destăinuie venerabila profesoară.