Două femei din Brusturi, mamă şi fiică, au fost găsite moarte, vineri, în casa lor din localitate. Potrivit site-ului Alesdonline.ro, din primele informaţii, nu există suspiciuni că ar fi fost comisă vreo infracţiune, o pistă fiind aceea că cele două bihorence ar fi murit intoxicate cu monoxid de carbon.

"Polițiștii bihoreni s-au deplasat cu operativitate la imobilul în care locuiau cele două femei. Acestea, mamă și fiică, de 84 și 47 de ani, au fost găsite decedate în locuință. Cele două femei nu prezentau urme vizibile de violență, în prezent neexistând suspiciunea că ar fi fost victimele vreunei infracțiuni. Cauza exactă a decesului urmează să fie stabilită în urma efectuării necropsiei", a precizat vineri seară, la solicitarea BIHOREANULUI, comisarul-şef Alina Fărcuţa, purtătorul de cuvânt al Poliției Bihor.

Se pare că vecinii din Brusturi au fost cei care au alertat autorităţile, după ce nu le-au zărit pe cele două femei de la Crăciun.

La faţa locului a fost trimis un echipaj al SMURD, care însă n-a mai putut face nimic pentru victime. Ele au fost găsite întinse în pat, iar unele surse apropiate anchetei spun că cele două femei decedaseră cu câteva zile înainte.

Cercetările sunt continuate de polițiștii Secției nr. 7 de Poliție Rurală Tileagd, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleșd.