Interpretat de Delia şi Speak, imnul staţiunii Mamaia 2014, intitulat "A lu' Mamaia", a fost lansat, în noaptea de joi spre vineri, într-un club din staţiune.
"Eu sunt a lu' Mamaia. Iar Mamaia nu este a mea, nu este nici măcar a Constanţei, Mamaia este a României, adică a noastră, a tututor, iar lucrul acesta o să vi-l explice cel mai bine cei care vor cânta imnul staţiunii Mamaia 2014", a spus primarul Radu Mazăre, prezent la eveniment, potrivit agenţiei de ştiri Mediafax.
Pe scenă şi-au făcut apariţia Delia şi Speak, care au încins atmosfera interpretând imnul staţiunii - "A lu' Mamaia".
La final, Radu Mazăre a spus că nu a avut nicio contribuţie la realizarea acestui imn, dar că îi place, este o piesă "cantabilă, de vară" şi că pentru realizarea sa a fost organizată o licitaţie.
"Am primit bucuroasă propunerea de a cânta noul imn al Mamaiei şi când am ascultat pentru prima oară piesa nu m-am putut opri din ţopăit şi fredonat. A fost uşor să trag voci cu Speak, îmi place mult de el ca artist şi cred că facem o pereche muzicală perfectă. Nu cred că ar fi putut ieşi o combinaţie mai bună decât asta. A lu' Mamaia este melodia verii 2014", a spus Delia.
Noul imn al staţiunii Mamaia este produs de HaHaHa Production, iar piesa a fost compusă în trei zile.
Este pentru al doilea an consecutiv când staţiunea Mamaia are imn, cel din 2013 fiind interpretat de Loredana, Cabron, Alex Velea şi Radu Mazăre.