Ordinul de demitere a directorului de la spitalul TBC, Dacian Foncea, a sosit miercurea trecută, după ce contractul de management al acestuia expirase pe 15 decembrie, iar Ministerul Sănătăţii a decis să nu îl mai prelungească, având în vedere că Foncea nu s-a prezentat la negocierea indicatorilor de performanţă. În locul său, la şefia spitalului a fost numit doctorul Octavian Cuc, de la Sanepid.

Într-o conferinţă de presă susţinută luni, Dacian Foncea a ţinut să explice motivele demiterii sale, lansând totodată acuzaţii la adresa şefului Direcţiei de Sănătate Publică Bihor, dr. Marius Pîrcioagă. Economistul a anunţat că se retrage din sistemul public de sănătate, din cauza unui director "pe care îl declar nul şi un neavenit în sistemul public de sănătate", urmând să deschidă pe cont propriu o afacere în domeniul managementului sanitar.

"Tot ce se întâmplă în sistemul public de sănătate din Bihor e o ambiţie personală pe fondul unor complexe majore ale doctorului Pîrcioagă, care a reuşit să dezechilibreze sistemul sanitar orădean. Am căutat pe internet şi acest doctor Cuc se ocupă la Sanepid cu gestionarea deşeurilor periculoase, e un diletant în ceea ce priveşte managementul spitalicesc şi în actualul context, de criză, nu poate decât să ducă spitalul în faliment", a spus Foncea, adăugând că nu doreşte să fie părtaş la "jocuri politicie ascunse şi la mediocritatea impusă de doctorul Pîrcioagă".

Foncea a mai spus că şeful DSP a fost o piedică pentru spitalele orădene implicate în proiectul pilot de descentralizare, dorind cu orice preţ să le comande. Asta deşi prin protocolul încheiat între Ministerul Sănătăţii şi Primărie, spitalele au trecut din vară în subordinea administrativă a primăriei.

"Dumnealui îşi satisface poftele personale pe fondul unor complexe. De fiecare dată când Primăria Oradea a avut tentativa de a face ceva, Ministerul Sănătăţii a pus piedici. Toate aceste iţe s-au încurcat din cauza doctorului Marius Pîrcioagă. Îl acuz public de sabotarea descentralizării în Bihor pentru modul în care a blocat fiecare încercare. De fiecare dată când simţea că nu poate face faţă situaţiei, făcea drumuri la Bucureşti, la un secretar de stat pe nume Irimie, care printr-un ordin de ministru rezolva situaţia. Acest doctor Pîrcioagă nu avea nicio bază legală în managementul acestor spitale", a mai spus Foncea.

Economistul susţine că demiterea sa este total ilegală şi pune totul pe seama ambiţiei lui Pîrcioagă, care e membru marcant al PDL Bihor, de a instala la conducerea spitalelor orădene "directori portocalii". "Acest doctor nu face decât să plătească poliţe politice, să facă loc unor acoliţi politici de la putere. Acest individ trebuie să plece de acolo rapid. Îi cer public demisia, ca să nu mai facă atâta rău". Mai mult, citând un ordin al Ministerului Sănătăţii, economistul a arătat că, legal, este încă în funcţie. Potrivit ordinului enunţat, Foncea, care a mai fost demis o dată în primăvară şi a dat instituţia în judecată, ocupă în continuare funcţia de manager, până la pronunţarea instanţei.

Foncea i-a mai imputat directorului DSP şi faptul că în urmă cu o lună a primit de la Ministerul Sănătăţii 9 miliarde de lei vechi pentru cumpărarea de măşti şi materiale împotriva virusului AH1N1, dar aceste materiale nu au fost distribuite nici până în prezent către spitalele orădene.

Pe de altă parte, managerul a mai precizat că predă spitalul fără nicio datorie şi că între Crăciun şi Revelion se va inaugura o nouă secţie, pentru copii.

Până la această oră, şeful DSP Bihor nu a putut fi contactat pentru a-şi prezenta punctul de vedere.