Businessman de succes în capitala IT a lumii, Silicon Valey, americanul cu origine orădeană George Haber a vizitat recent oraşul, luând la pas locurile copilăriei şi adolescenţei. A crescut pe strada Mihail Kogălniceanu, prima lui iubire locuia lângă Parcul Libertăţii, iar la Sala ARLUS era organizatorul singurei discoteci din Oradea adolescenţei.

La reîntoarcerea acasă, cunoscutul om de afaceri spune că oraşul este pur şi simplu încântător şi crede că investiţia în refacerea lui va aduce câştiguri atât în economie, cât şi în calitatea vieţii locuitorilor.

Vândut de acasă

George Haber are o poveste fascinantă. Singurul fiu al unei supravieţuitoare a lagărului nazist de la Auschwitz, a fost un adolescent rebel, dar foarte pasionat de tehnică. A cântat într-o trupă rock împreună cu regretatul actor Adrian Pintea (foto), despre care spune că a fost "un om extraordinar", iar apoi a început să organizeze petreceri cu muzică la sala ARLUS (fosta Casă de cultură a municipiului).

La 19 ani, George a lăsat viaţa boemă din Oradea pentru a emigra în Israel. "Preşedintele american Jimmy Carter acordase României clauza naţiunii favorizate cu condiţia să lase un număr de minoritari să plece în străinătate. Am aflat ulterior că am fost vândut, mai multe ţări plătind României câte 5.000 de dolari pentru fiecare persoană", povesteşte el.

George şi-a continuat studiile la Institutul de Tehnologie din Haifa şi apoi a făcut armata. În 1987 a plecat în SUA, stabilindu-se în Silicon Valley, "Mecca" mogulilor din tehnologie, unde avea să înfiinţeze, singur ori cu asociaţi, companii IT de succes, vândute ulterior cu zeci şi chiar sute de milioane de dolari. Una a fost CompCore Multimedia, care a creat soluţia ce permitea rularea de filme şi muzică în software, contribuind astfel la dezvoltarea conceptului DVD.

Mutări de succes

De-a lungul anilor, George a avut şi alte business-uri de succes. GigaPixel, un alt proiect al său, s-a vândut în anul 2000 cu 180 milioane de dolari. De-a lungul timpului, a deţinut funcţii de conducere şi în companii IT româneşti de succes, precum BitDefender şi InterAKT, achiziţionată în final de Adobe.

În 2011, Forbes România i-a estimat averea la 200 milioane de dolari, dar Gyuri, cum îi ziceau prietenii din Oradea, n-a vorbit niciodată despre agoniseală, spunând mereu că nu e "nici cel mai bogat român din America, nici cel mai sărac".

Acum, orădeanul este adviser (consultant) pentru proiecte cu potenţial în lumea IT, prin compania CrestaFund, al cărui director este. "Compania e un vehicul de investiţii, dar nu neapărat de bani. Eu mă investesc pe mine însumi, cunoştinţele mele, şi ceva bani", spune el. George ar vrea, de fapt, să pună bazele unui nou proiect: "Dacă mă ţine creierul, s-ar putea să mai încep o companie axată pe machine learning şi inteligenţă artificială, cele mai mari schimbări pe care omenirea le trăieşte".

Vizite "religioase"

Dintr-o primă căsătorie are trei copii mari deja, iar din a doua, cu o româncă originară din Paşcani, două fete. Locuieşte în Los Altos Hills, un orăşel exclusivist din California, preferat de mogulii din Silicon Valley, precum CEO-ul Google, Sundar Pichai.

"O dată pe an venim în România. Aducem copiii în mod religios la bunicii din Moldova, să vadă realitatea. Bunicii au o gospodărie tradiţională, vreau să nu creadă copiii că mâncarea creşte în supermarket. La Oradea venim mai mult de dragul meu, căci aici nu mai am familie, doar veri îndepărtaţi", povesteşte Gyuri.

Cea mai recentă vizită în oraşul natal a făcut-o la începutul acestei luni, când a venit în ţară să conferenţieze, la Alba Iulia, la o reuniune RePatriot, care stimulează întoarcerea antreprenorilor români în ţară şi dezvoltarea unor noi afaceri. De altfel, George i-a încurajat pe participanţi să parieze pe tehnologie, tocmai fiindcă au avantajul "multiculturalismului şi creativităţii".

"Admir progresul"

În Oradea, George n-a stat multe zile, dar a profitat de fiecare moment, plimbându-se prin locurile copilăriei şi făcând o mulţime de poze. "Văd un progres extraordinar în Oradea şi-l admir. E mişcare! Văd cum s-a refăcut centrul, văd un tineret mai fericit, mai pus pe «hai să facem!». Asta e, de fapt, măsura progresului, să vezi oamenii tineri că se mobilizează", a povestit el BIHOREANULUI, într-o astfel de promenadă.

Oraşul în care Gyuri a crescut era încărcat cu o altă atmosferă. "Era trist sub opresia Miliţiei şi a tuturor jegoşilor. Era hopeless, fără speranţă", descrie el perioada comunistă. În Piaţa Unirii, de pildă, şi-a amintit cum, elev fiind, a fost dus cu şcoala să asiste la un discurs ţinut de Ceauşescu din balconul Palatului Vulturul Negru. "Trebuia să fim aici ca să batem din palme. Sus, pe biserică, erau securişti cu puşti"...

La un moment dat, autorităţile i-au interzis să facă discotecile de la ARLUS după ora 22. "În afară de noaptea de Înviere! Atunci trebuia să ţinem deschis toată noaptea, ca să nu meargă lumea la biserică. Biserica era duşmanul comunismului".

"Drogul" dezvoltării

Oradea de azi este în plină dezvoltare, concluzionează George. "Poate pe voi vă enervează toate aceste lucrări, care ba încurcă circulaţia, ba fac praf, dar eu văd schimbările în bine. Refacerea unui oraş nu se poate face peste noapte". Observând multe clădiri încă acoperite cu plasă, în vederea reabilitării, antreprenorul crede că Primăria a fost "deşteaptă" să-i oblige şi, în acelaşi timp, să-i sprijine pe proprietari să renoveze faţadele.

Milionarul din Silicon Valley subliniază că investiţia în înfrumuseţarea oraşului nu aduce doar beneficii estetice: "Arhitectura e un fel de drog pentru ochi, te face să te simţi bine. Nu poţi să trăieşti doar pe Facebook. Când oraşul e ordonat, îţi dă o senzaţie de mulţumire, de bunăstare, care apoi se reflectă în atitudinea oamenilor, în dorinţa lor de a munci şi de a trăi, de a avea copii, de a crea industrie. Funcţionează peste tot în lume!".

George a remarcat, de altfel, că oraşul este atractiv şi pentru turişti. "Am văzut terase construite pe malul Crişului, inclusiv un local, Rivo, super mişto: mâncarea, atmosfera şi oamenii care stau acolo degajaţi, vorbesc, flirtează, visează... Sunt nişte aspecte de oraş turistic internaţional".

Faci sau zbori!

Deoarece urmăreşte ce se întâmplă în oraşul natal, Gyuri a citit recent şi despre "Patrulaterala Vestului", iniţiativa primarilor din Timişoara, Cluj, Arad şi Oradea de a face proiecte comune pentru a obţine bani europeni destinaţi dezvoltării. "Mi se pare foarte interesant. Lipsa infrastructurii în România e o crimă", zice el.

Omul de afaceri nu se sfieşte să-l felicite pe primarul Oradiei, Ilie Bolojan, chiar dacă personal nu-l cunoaşte. "Ceea ce văd sunt rezultate extraordinare. Presupun că e un om inteligent", spune el, precizând că are cunoştinţă şi despre proiectele altor oraşe din zonă.

Milionarul orădean e convins că dezvoltarea trebuie să fie principalul obiectiv al oricărui primar şi al oricărui Guvern: "Nu am urmărit îndeaproape politica din Oradea şi nici pe cea din România. În gândul meu, primarul şi cei care guvernează ori fac schimbări, ori sunt schimbaţi. Asta e esenţa capitalismului, un sistem uneori nedrept şi oribil, dar mai bun decât oricare altul. Există şi libertatea de a păcăli, dar o dată la 4 ani, la alegeri, se autoechilibrează, iar cel care nu face treabă e zburat". Cel puţin aşa a văzut el în America...


PRO TRUMP
Întâi familia mea…

Donad Trump, președintele SUADeşi se consideră un liberal în gândire, George Haber îl sprijină pe controversatul preşedinte american Donald Trump (foto), chiar dacă nu este de acord cu toate afirmaţiile şi deciziile acestuia. "Nu-mi place de el ca persoană, dar politica lui de naţionalism este politica normală a oricărei familii. În primul rând ai grijă de tine şi de familia ta, şi abia apoi te uiţi la vecini. Ideologia asta de globalism, în care nu contează că familia mea îşi pierde jobul fiindcă e mai ieftin în China, este distrugătoare", motivează el.

De altfel, investitorul susţine că în SUA se simte o schimbare tocmai datorită deciziilor pro-americane luate de Trump. "Economia şi industria o duc mai bine. Americanii reinvestesc în fabrici şi chiar vin chinezi să-şi deschidă fabrici în State, căci ştiu că e posibil să le-o taie pe-a lor", explică George, care consideră ideea de globalizare forţată şi la fel de periculoasă precum comunismul: "În teorie e extraordinar, dar în practică probabil nu va funcţiona".