9 persoane din judeţul Bihor sunt verificate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, deoarece au înregistrat venituri mari, care prezintă risc fiscal ridicat. Datele au fost făcute publice luni chiar de ANAF.

Operaţiunea vizează mai ales manelişti, cămătari şi personalităţi ale vieţii publice, care, în ciuda veniturilor consistente evidente, nu şi le înregistrau până acum.

Într-o primă etapă, vor fi verificate 313 persoane din toată ţara, selectate din 4 grupe de risc denumite sugestiv "patron bogat de firmă săracă", "persoane cu patrimoniu semnificativ, dar fără activităţi economice cunoscute", "persoane cu venituri volatile" şi "alte persoane care nu intră în cele 3 profiluri de mai sus, însă prezintă riscuri semnificative".

Potrivit agenţiei de ştiri Mediafax, din cele 313 persoane stabilite pentru primă fază, ANAF realizează cele mai multe verificări ale averilor deţinute de persoanele fizice identificate cu risc fiscal în Ilfov (34), Bucureşti (31), urmate de judeţele Suceava (14), Buzău (10) şi Tulcea (10).

Pe lângă Bihor, tot câte 9 persoane sunt verificate şi în judeţele Brăila, Galaţi, Constanţa, Cluj şi Braşov.

Din totalul de 14,3 milioane de persoane care obţin venituri impozabile, ANAF a selectat aproape 300.000 pentru eşantionul semnificativ supus analizei de risc. Printre aceştia se numără asociaţi sau acţionari care au împrumutat firma cu peste 200.000 de lei, persoane care au cumpărat bunuri sau case de peste 70.000 de euro, au depozite anuale de peste 150.000 de lei sau au achiziţionat maşini mai scumpe de 25.000 de euro.

ANAF a identificat peste 132.000 de cazuri în care diferenţa între veniturile estimate şi cele declarate este mai mare de 10%, dar nu mai puţin de 50.000 de lei.

"De la preluarea mandatului (aprilie 2013), am restructurat mecanismele de combatere a evaziunii fiscale, iar astăzi, Antifrauda şi Inspecţia Fiscală scot din piaţă firmele fantomă şi destructurează lanţuri de firme evazioniste zi de zi. Mentalitatea privind obligativitatea emiterii bonului fiscal s-a schimbat radical. Acum a venit momentul, după doi ani de pregătiri laborioase, să apăsăm şi mai tare pedala luptei împotriva evaziunii, inclusiv pe segmentul persoanelor fizice. Fie ele personalităţi ale vieţii publice, manelişti, cămătari etc, cu toţii fiind pentru noi doar contribuabili cu obligaţii declarative. Cu toţii vor trebui, mai devreme sau mai târziu, să facă dovada fiscalizării veniturilor cu care şi-au construit averile", declara, săptămâna trecută, preşedintele ANAF, Gelu Ştefan Diaconu.