După decizia de miercuri a Curţii Constituţionale, potrivit căreia asumarea răspunderii Guvernului pe Legea Educaţiei este neconstituţională, senatorul PSD de Bihor Ioan Mang, membru în Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport a camerei şi în acelaşi timp preşedinte al Departamentului Educaţie publică, cercetare şi sport din PSD, solicită demisia din funcţie a ministrului Educaţiei Daniel Funeriu, dar şi a premierului Emil Boc.

"În lumina deciziei Curţii Constituţionale, solicit pe această cale demisia domnului Daniel Petru Funeriu, ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului care, de când se află în fruntea învăţământului românesc a dovedit doar sfidare, amatorism şi slabă comunicare. De asemenea, domnul Emil Boc ar trebui să-şi dea demisia din funcţia de prim-ministru al României şi să renunţe la titlul de profesor de drept constituţional", a transmis Mang, printr-un comunicat de presă.

Senatorul a precizat că a luat act "cu satisfacţie" despre decizia CCR şi că se bucură că "legea îşi va urma traseul normal din Parlamentul României". El a apreciat că hotărârea confirmă încă o dată faptul că Legea Educaţiei e mult prea importantă pentru societatea românească pentru a fi adoptată printr-o procedură care ar exclude dezbaterea parlamentară.

"Respectând prevederile articolului 93 din Regulamentul Senatului, noi, senatorii din Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport am reluat dezbaterea articolelor legii încă de ieri (n.r. marţi) şi am continuat discuţiile şi astăzi (n.r. miercuri) în aşteptarea verdictului Curţii", a precizat PSD-istul.

Mang s-a declarat convins că la finalul lucrărilor comisiei, Legea Educaţiei va fi "închegată şi asumată prin consens şi ea va fi acceptată de tot sistemul educaţional". "Sunt sigur că ea va trece şi de votul plenului Senatului prin acelaşi consens şi, astfel, vom avea o lege care va rămâne valabilă încă 15-20 de ani de acum înainte", a conchis parlamentarul.