Ioan Mang pare că a îngropat securea războiului cu fostul ministru delegat pentru Învăţământ Superior Mihnea Costoiu.

După ce Costoiu a declarat, la finele anului trecut, că Ministerul a dat încă din 2012 un verdict în cazul profesorului bihorean, găsindu-l vinovat de plagiat, Mang a declarat atunci că-l va da în judecată pe Costoiu, dacă nu-şi retrage spusele.

Întrebat miercuri de BIHOREANUL, într-o conferinţă de presă, dacă a deschis procesul, Ioan Mang a spus că nu, pentru că a avut o discuţie cu fostul ministru. "Şi-a cerut scuze", a spus Mang.

Totuşi, profesorul orădean n-a mai vrut să spună dacă declaraţiile lui Costoiu sunt adevărate sau nu, adică dacă Ministerul Educaţiei a dat un verdict în cazul lui. "Nu contează ce mi-a mai spus (n.r. Costoiu). Căutaţi dv. pe site-ul Ministerului sau al Consiliului de Etică un verdict şi când îl găsiţi, daţi-mi-l şi mie", a spus Mang.

După cum se ştie, în mai 2012, când a fost numit ministru al Educaţiei, Ioan Mang a fost acuzat că, împreună cu soţia sa, Erica Mang, şi cu un alt universitar orădean, Constantin Popescu, a plagiat mai multe articole ştiinţifice. Deşi s-a declarat nevinovat de la bun început, Mang n-a reuşit să şi demonstreze acest aspect, dovadă că nouă zile mai târziu de la numirea lui a şi demisionat din funcţia de ministru.

Ctiţi detalii în articolele:

De ce ai minţit, Mang? Fostul ministru Mihnea Costoiu susţine că şeful PSD Bihor a fost declarat plagiator de acum 2 ani

Reacţia lui Mang: Costoiu vorbeşte prostii, dacă nu corectează îl dau în judecată