Potrivit lui Ioan Mang, la o zi după ce consilierii judeţeni au aprobat în unanimitate Regulamentul de organizare şi desfăşurare al concursului pentru ocuparea funcţiei de manager la Spitalul Judeţean, preşedintele CJ ar fi modificat unele prevederi ale documentului. "A doua zi, domnul preşedinte Radu Ţîrle a întocmit decizia pentru punerea în aplicare a Regulamentului, doar că nu l-a anexat pe cel votat", a declarat preşedintele PSD, vineri, într-o conferinţă de presă.

Mang a mai precizat că Ordonanţa de Urgenţă privind descentralizarea spitalelor prevede faptul că cel care propune Regulamentul este Consiliul de Administraţie al spitalului. "Am citit legea şi ordonanţa privind descentralizarea, iar potrivit acestora Consiliul de Administraţie al spitalului organizează concursul pe baza normelor aprobate prin act administrativ al preşedintelui Consiliului Judeţean", a spus Mang.

Puterea la Ţîrle

Preşedintele PSD Bihor susţine că în metodologia anexată de Ţîrle se observă anumite modificări faţă de cea aprobată de consilierii judeţeni. "În regulamentul schimbat se prevede că preşedintele Consiliului Judeţean stabileşte data concursului, comisia de concurs şi comisia de contestaţii", a spus Mang, completând că în proiectul votat responsabilităţile reveneau Consiliului de Administraţie. "A fost scoasă şi prevederea potrivit căreia candidaţii trebuie să aibă studii recunoscute de Ministerul Sănătăţii", a adăugat senatorul.

Prin acest fapt, considerat de Mang ca fiind "un lucru foarte grav", preşedintele PSD Bihor crede că Ţîrle vrea să reducă puterea Consiliului de Administraţie al Spitalului Judeţean. "Nu pot să nu observ că un spital de interes judeţean se încearcă să fie acaparat de o singură persoană, şi anume de Radu Ţîrle". Senatorul a considerat "bătaie de joc" gestul preşedintelui CJ faţă de aleşii judeţeni. "Dacă el consideră că aceste drepturi îi aparţin, nu trebuia să lase consilierii să voteze ca proştii".

În concluzie, liderul judeţean al PSD a declarat că în cursul acestei săptămâni a sesizat Ministerul Sănătăţii privind fapta lui Radu Ţîrle.

Tot cu Bodog

"Am citit în presă că PSD ar avea interesul să fie din nou numit Florian Bodog ca manager la Spitalul Judeţean. De fapt, noi considerăm că Bodog nu trebuia schimbat deloc din funcţie până la organizarea concursului", a afirmat Ioan Mang, care a ţinut să precizeze că nu are resentimente la adresa doctoriţei Carmen Pantiş, cea care i-a luat locul lui Bodog la conducerea Spitalului Judeţean.

"Nu am nimic cu doamna Pantiş şi nici cu religia din care face parte. Nu am nimic să-i reproşez", a spus Mang, încercând să anuleze zvonurile care circulă în acest sens.

Ioan Mang îl încurajează pe Florian Bodog să se prezinte la concursul pentru ocuparea postului de manager. "Nu ştiu dacă se va prezenta, dar eu i-aş recomanda să se înscrie pentru că îndeplineşte toate condiţiile", a încheiat Mang.