Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, s-a aflat, sâmbătă la Oradea, pentru a lua parte la alegerea Biroului de conducere al PSD Bihor. În contextul în care vorbea despre reformarea partidului şi a faptului că PSD trebuie să desemneze lideri care să să ducă obiectivele politice asumate de partid la îndeplinire, Dragnea i-a cerut public senatorului Ioan Mang să îşi asume candidatura pentru şefia Consiliului Judeţean Bihor.
"Îi cer lui Nelu Mang să îşi asume preşedinţia Consiliului Judeţean. Şi îi cer să îşi asume acum, public. Politica de dragul politicii nu are rezultate. Trebuie să arătaţi cetăţenilor din Bihor că PSD este un partid responsabil, cu obiective serioase şi trebuie, începând de astăzi, să arate bihorenilor că merită ceva mai bun la conducerea Consiliului Judeţean", l-a provocat Dragnea pe Mang.
Ca răspuns, senatorul s-a conformat şi a amintit celor prezenţi la întâlnire că a promis că preşedinţia CJ este obiectivul principal, alături de câştigarea Primăriei Oradea. "Aici îmi iau angajamentul, în faţa tuturor, că în 2012 vom câştiga CJ şi mă voi lupta începând de azi. Dacă colegii vor considera că cel mai bun candidat sunt eu, renunţ la mandatul de senator şi mă duc preşedinte la CJ", a promis Mang.
Dragnea şi-a continuat, apoi, discursul, marşând pe ideea că toate iniţiativele politice ale PSD trebuie să aibă un nume, şi că numai astfel partidul va evolua politic. "Nu mai amânaţi, pentru că evoluţia politică nu ne aşteaptă. Oamenii se îndreaptă către liderii politici care dau cât de cât substanţă discursului. Oamenii vor oameni", a afirmat secretarul general al PSD.