Joi, a fost zi de shooting la BIHOREANUL. Jurnaliştii au lăsat deoparte ştirile pentru o vreme, făcându-şi timp pentru a poza pentru coperta viitorului Calendar Creştin Neortodox pe 2017 pe care îl va realiza redacţia.

Totodată, şi-au făcut poze cu Crăciuniţa BIHOREANULUI din acest an, a cărei identitate va fi cunoscută abia luni, în numărul tipărit al ziarului. Va fi o dublă surpriză, căci ea va dezvălui şi un eveniment foarte important din viaţa unei personalităţi publice locale!

Profitând de ocazie, colegul de breaslă Şerban Carţiş i-a convins pe membrii redacţiei BIHOREANUL să devină actori şi într-un Mannequin Challenge.

Conceptul #MannequinChallenge ar fi pornit de la un grup de elevi din Jacksonville, Florida, în luna octombrie şi a devenit viral după ce a fost preluat imediat de diverse VIP-uri. Este vorba despre filmuleţe scurte, toate pe melodia Black Beatles a lui Rae Sremmurd, în care personajele "îngheaţă" într-o anumită poziţie.

Nu rataţi înregistrarea de la BIHOREANUL, face toţi banii! Adică e gratis…