Fostul şef al Direcţiei de Manangement Proiecte Internaţionale din Primăria Oradea, Marcel Boloş, nu figurează pe lista propunerilor pentru funcţiile de secretar de stat în noul guvern al USL, aprobată luni de conducerea centreală a PNL şi care urmează să fie aprobată de premierul Victor Ponta în cursul zilei de miercuri, după şedinţa de Guvern.

Potrivit listei, publicată de agenţia de ştiri Mediafax, cele 11 persoane care vor ocupa aceste poziţii, pe lângă actualii secretari de stat care se află deja pe funcţii, sunt Stejărel Olaru (Relaţia cu românii de pretutindeni), Dan Manolescu ( Ministerul de Finanţe), Gheorghe Hogea (relaţia cu Parlamentul), Cristian Ghibu (Transporturi), Radu Boroianu (Cultură), Grigore Trache (Dezvoltare), Manuel Donescu (Economie), Valentin Soneriu (Agricultură), Ionuţ Iuga (Ape şi Păduri), Puiu Gelu (Ape şi Păduri), Adrian Pană (Sănătate).

Boloş a ocupat, începând cu luna mai 2012, funcţia de secretat de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, condus pe atunci de bihoreanul prin adopţie Eduard Hellvig, însă cum după alegeri ministru a devenit PSD-istul Liviu Dragnea, funcţia a revenit unui PSD-ist, iar în prezent orădeanul este responsabil de atragere a fondurilor europene în Ministerul Transporturilor.

Sursele BIHOREANULUI zic că Boloş este în schimb în cărţi pentru postul de manager al Programului Operaţional Sectorial la Ministerul Transporturilor, poziţie din care ar putea influenţa marile proiecte de infrastructură ale oraşului, între care modernizarea Aeroportului.

Înainte de jobul de la ministerul Dezvoltării, din 2008, Marcel Boloş ocupa funcţia de şef al Direcţiei Management Proiecte cu Finanţare Internaţională din cadrul Primăriei Orădene. Până în 2008 el a fost director executiv al Administraţiei Imobiliare Oradea, sub administraţia PDL. La alegerile locale din 2008, el s-a înscris pe lista PDL pentru Consiliul Local, dar a renunţat la candidatură înainte de scrutin. După alegeri, a fost unul din puţinii directori păstraţi în funcţie de noul primar, liberalul Ilie Bolojan. Sub conducerea lui Boloş, DMPFI a atras contracte cu finanţare europeană în valoare de 187 de milioane de euro, pentru municipalitatea orădeană.

Absolvent al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din cadrul Universităţii orădene, Boloş are două doctorate obţinute la Cluj şi Timişoara, în Finanţe Publice şi Management Financiar. De altfel, el a fost hirotonisit diacon în noiembrie 2008 şi este preot misionar. Este totodată conferenţiar al Facultăţii de Ştiinţe Economice, iar din februarie 2012 membru în Senatul Universităţii din Oradea.