Întrăgitul interpret Marcel Pavel soseşte, luni, de la ora 19, la Oradea, pentru a concerta, la Teatrul Regina Maria, cu scopul de a strânge bani pentru ajutorarea unor copii şi tineri grav bolnavi.

Alături de Pavel vor urca pe scenă artişti de la Filarmonica Oradea - Cvartetul Intermezzo, iar invitat special va fi cântăreţul italian Zanconi Danilo. Preţul unui bilet este de 50 de lei, pentru cei care vor la balcon, respectiv 100 de lei, în sală, şi mai poate fi achiziţionat de la casieria Teatrului dar şi la numărul de telefon: 0740.86.38.66.

Evenimentul face parte din campania "Cineva are ne voie de tine", desfăşurată de Camelia Păşcui, gazda emisiunii Sănătatea Ta, de la Antena 1 Oradea, în colaborare cu Casa de Cultură a Municipiului, iar scopul este de a strânge fonduri pentru salvarea unor vieţi.

"Banii vor fi donaţi Iuliei Pusztai, care suferă cancer în stadiu avansat la ambii rinichi, Elenei Fiterău Bruştean cu cancer sinus endodermal, lui Răzvan Gale bolnav de degenerescenţă maculară neuropatie optică şi Laviniei Raluca Popa, care suferă de Limfom Non-Hodgkin", a precizat Camelia Păşcui.

Nu este pentru prima oară când gazda emisiunii "Sănătatea ta" se implică în evenimente caritabile. În vară, spectacolul Miss Crişana, organzat de ea şi desfăşurat în prezenţa designerului Cătălin Botezatu, a strâns nu mai puţin de 53.000 de lei care au fost donaţi unor fetiţe bolnave de cancer.

UPDATE:

Spectacolul a strâns peste 300 de invitaţi, între care orădeni de rând, dar şi oameni de afaceri, şefi de instituţii şi politicieni, candidaţi la alegerile parlamentare. În urma campaniei, 36.000 de lei vor fi donaţi familiilor acestor bolnavi.