Secretarul de Stat al SUA, Marco Rubio, a declarat vineri că Statele Unite ar putea fi pregătite să renunțe la eforturile pentru un acord de pace între Rusia și Ucraina, dacă nu se înregistrează progrese în următoarele zile, informează Associated Press și CNN.
Vorbind la Paris, după un maraton de discuții importante între oficiali americani, ucraineni și europeni, Rubio a spus că discuțiile au fost constructive și au dus la conturarea unor pași spre pace. Oficiali francezi au declarat că o nouă reuniune în același format este așteptată la Londra în zilele următoare. Rubio a spus că ar putea participa la acea întâlnire, arată APNews.com.
„Ne apropiem de un punct în care trebuie să decidem dacă acest lucru este măcar posibil sau nu”, le-a spus Marco Rubio jurnaliștilor la plecarea din Paris, cu referire la încheierea războiului pornit de Rusia în Ucraina.
„Dacă nu este posibil să se încheie războiul din Ucraina, trebuie să mergem mai departe”, a adăugat el, conform CNN.
După săptămâni de eforturi ale administrației Trump de a intermedia un armistițiu între Rusia și Ucraina – care nu au reușit să pună capăt luptelor –, Rubio a afirmat că administrația americană vrea să decidă „în câteva zile dacă acest lucru este realizabil în următoarele săptămâni”.
„Nu este războiul nostru. Nu noi l-am început. Statele Unite au ajutat Ucraina în ultimii trei ani și vrem să se încheie, dar nu este războiul nostru”, a adăugat Marco Rubio.
Secretarul de Stat al SUA a vorbit și despre perspectiva lui Donald Trump asupra situației. „Dacă nu este posibil, dacă suntem atât de departe încât acest lucru nu se va întâmpla, atunci cred că președintele este probabil într-un punct în care va spune că am terminat”, a spus el.
Mesajul transmis de Marco Rubio la finalul discuțiilor de la Paris sugerează o presiune crescândă din partea Casei Albe pentru a obține rezultate rapide.
Franța a găzduit joi discuții la nivel înalt despre Ucraina și securitatea acesteia, fiind pentru prima dată de la învestirea președintelui Donald Trump când oficiali de rang înalt din SUA, Ucraina și Europa s-au întâlnit pentru a discuta o soluție de încheiere a războiului.
Rubio și trimisul prezidențial Steve Witkoff au condus eforturile americane pentru obținerea păcii. Mai multe runde de negocieri au avut loc în Arabia Saudită. Witkoff s-a întâlnit de trei ori cu Putin, a precizat Rubio.
Moscova a refuzat să accepte un armistițiu general pe care Trump l-a susținut și pe care Ucraina l-a aprobat. Rusia a condiționat acceptarea lui de oprirea mobilizării ucrainene și a livrărilor de arme din Occident, cereri respinse de Ucraina.