Marius Aron, directorul Teatrului pentru copii şi tineret Arcadia, a convocat miercuri o conferinţă de presă pentru a anunţa evenimentele planificate pentru aniversarea a 60 de ani de existenţă a instituţiei pe care o conduce.

Cu această ocazie, Aron s-a arătat deranjat de declaraţiile vicepreşedintelui Consiliului Judeţean, Dumitru Voloşeniuc, care spunea, într-un interviu acordat luni unui cotidian local, că la nivelul Consiliului Judeţean există discuţii pentru a fuziona Teatrul de Stat şi Arcadia, pentru a se reduce din personal, dar şi din cheltuielile pe care Consiliul Judeţean le are cu insituţiile de cultură.

"Nu trebuia să facă declaraţiile acestea la moment aniversar, când suntem în toiul pregătirilor. Au venit oamenii la mine speriaţi", a spus Marius Aron, adăugând că fuzionarea celor două instituţii nu ar fi posibilă. "Potrivit legii nu e posibil. Teatrul Arcadia nu a fost înfiinţat de autorităţile locale ci de instituţiile centrale, adică Ministerul Culturii de la acea vreme". Directorul a mai precizat că "dacă vreodată se va ajunge la această decizie, eu voi intra în greva foamei".

Premii pentru susţinători

Cu ocazia celebrării a 60 de ani de la constituire, Teatrul Arcadia pregăteşte pentru vineri o zi întreagă de activităţi festive. Dimineaţa, de la ora 9.30, secţia română va pune în scenă spectacolul "Muzicanţii din Bremen" pentru copiii din 17 centre de plasament, iar de la ora 12, actorii secţiei maghiare vor interpreta spectacolul "Cerbul fermecat" pentru copii din 9 case de tip familial din judeţ.

După amiază, festivităţile vor continua cu Gala Arcadia, în cadrul căreia vor fi acordate diplome persoanelor care au contribuit la dezvoltarea instituţiei. "Vom premia şi foştii preşedinţi ai Consiliului Judeţean, printre care Mihai Bar, Alexandru Kiss, Ştefan Seremi, dar şi foşti angajaţi şi colaboratori ai Teatrului Arcadia", a afirmat Aron. Ziua se va încheia cu un dineu festiv, care se va desfăşura tot în incinta teatrului.

În cei 60 de ani de existenţă, pe scena Teatrului Arcadia s-au jucat peste 18.000 de spectacole, jucate în faţa a peste 4 milioane de spectatori. "60 de ani este o vârstă a adevăratei maturităţi artistice. Teatrul acesta a luat fiinţă în 1950 din iniţiativa unui grup de entuziaşti, cu statutul de artişti de bâlci. În acelaşi an a fost recunoscut de autorităţile centrale ca fiind o instituţie de cultură", a afirmat Marius Aron.