Zeci de persoane s-au adunat, marţi seară, la Oradea Arena, pentru a-i aduce un ultim omagiu tânărului antrenor Marius Coman, decedat duminică în accidentul de pe Autostrada Soarelui. Printre cei prezenţi s-au numărat şi copii care se aflau în autocarul implicat în accident. Încă trei minori sunt internaţi în spital, unul dintre ei în stare gravă.
Momentul de reculegere a fost organizat de suporterii din Peluza Toni Alexe la intrarea rezervată jucătorilor şi staffului tehnic, acolo unde cei prezenţi au aprins lumânări, au adus flori şi au aşezat bannere cu mesaje de adio.
Participanţii au păstrat un minut de reculegere, iar apoi au aprins torţe în memoria tânărului antrenor. "Aici e Oradea, aici e casa ta! Marius Coman, nu te vom uita!", a fost una dintre scandările celor prezenţi.
A protejat copiii
Printre reacţiile emoţionante apărute pe reţelele sociale în urma tragediei se numără şi cea a mamei unuia dintre copiii aflaţi în autocar în momentul accidentului. Aceasta a publicat un mesaj de condoleanţe în care a relatat că Marius Coman ar fi încercat să protejeze copiii în momentul impactului.
"Bunul Dumnezeu să te odihnească în pace, coach Marius! Până în ultima clipă ai protejat copiii, de data aceasta ţinând corpul tău peste al lor… să nu fie aruncaţi afară din autocar… dar ai fost tu cel aruncat! Dumnezeu să te răsplătească pentru toată bunătatea ta şi să te aşeze printre îngeri!", a fost mesajul acesteia.
Marius Coman avea 23 de ani şi era antrenor secund la echipa de baschet U14 a CSM Oradea, alături de care obţinuse titlul de campion naţional în acest sezon. Era totodată implicat la nivel de iniţiere şi selecţie în cadrul clubului ACS Star Baschet Oradea, lucrând cu copii cu vârste între 7 şi 10 ani.
Accidentul în care şi-a pierdut viaţa s-a produs duminică seara, pe Autostrada A2, în zona localităţii Săruleşti din judeţul Călăraşi. Autocarul în care se aflau 22 de copii, trei antrenori, fotograful echipei, şoferul şi soţia acestuia s-a răsturnat în şanţul de la marginea drumului, după explozia unei anvelope. Potrivit martorilor, Marius Coman, care nu purta centură, a fost proiectat afară prin geam şi a murit pe loc.
Încă trei copii mai sunt internați în spitale din Capitală, starea unuia dintre ei fiind foarte gravă.
CSM Oradea a anunţat că o slujbă de pomenire a antrenorului Marius Coman va avea loc miercuri, la ora 19, la Biserica "Sfântul Apostol Andrei" din Oradea, iar înmormântarea va avea loc joi, la ora 12, la capela Cimitirului Nou din Sighetu Marmaţiei, oraşul natal al acestuia.
Video: Dan Bureția