Preşedintele UDMR Marko Bela, a declarat sâmbătă, la Oradea, unde se desfăşoară Congresul Uniunii, în timp ce îşi susţinea raportul de activitate, că autonomia teritorială a rămas "o revendicare neîmplinită".

Marko Bela a declarat, în Raportul de activitate susţinut, sâmbătă, în faţa delegaţilor la Congres, că un astfel de obiectiv poate fi cucerit "numai în deplină unitate politică".

"Autonomia teritorială a rămas o revendicare neîmplinită, fiindcă pentru asta este nevoie, în continuare, de reforme profunde în administraţie şi de organizare a statului. Unele condiţii ale autonomiei culturale sunt cuprinse în Legea educaţiei, recent adoptată. În privinţa şcolilor noastre, în cea mai mare parte vom putea decide noi. Dar, evident, autonomia poate fi marea prioritate a următorilor ani, dacă deja există premisele acestei autonomii. Or, în opinia mea, aceste premise le-am şi creat. Menţionăm însă că asemenea obiective, ca şi până acum, pot fi cucerite numai în deplină unitate politică", a spus Marko.