"Decizia mea este că nu doresc să candidez pentru un nou mandat de preşedinte al UDMR. La sfârşitul lui februarie se fac 18 ani de când m-am angajat la această răspundere, de a susţine împreună această unitate", a spus Marko Bela, la şedinţa CRU al UDMR de laPalatul Culturii din Târgu Mureş.

"Nu mă mai angajez pentru un alt mandat, nu mai doresc să candidez, vă mulţumesc", a adăugat Marko Bela, aplaudat în picioare de membrii CRU.

El a subliniat că acest lucru nu înseamă că vrea să se retragă din viaţa publică. "Nu înseamnă că vreau să mă retrag din viaţa publică, nici nu ar fi bine, am convingerea că dispun de experienţă şi cunoştinţă pe care pot să le pun la dispoziţia Uniunii, dacă se va mai dori, după Congresul din februarie", a afirmat Marko, care se află în fruntea UDMR din 1993.

La scurt timp, consilierul prezidenţial Eckstein Kovacs Peter şi ministrul Culturii, Kelemen Hunor, şi-au anunţat, tot de la tribuna CRU, intenţia de a candida la şefia UDMR în cadrul Congresului din februarie 2011, care va avea loc la Oradea.

Eckstein a arătat că, în faptul că, în prezent, comunitatea maghiară din Transilvania a ajuns în situaţia de a avea "trei partide" (UDMR, Partidul Civic Maghiar şi viitorul partid al lui Tokes Laszlo - n.r.), există şi o responsabilitate a UDMR. "Avem şi noi partea noastră de vină. Să deschidem noi o umbrelă. Pe cei care au plecat nu-i mai putem aduce înapoi, dar îi putem aduce pe cei care sunt apatici şi simt efectele crizei", a spus Eckstein.

La rândul său, Kelemen Hunor, care e considerat omului lui Marko, a spus că punctul forte al UDMR în ultimii 20 de ani a fost independenţa. "Dacă-i întrebăm pe oameni ce fel de UDMR vor, spun că una puternică, care să poată duce mai departe reprezentarea unită şi una în care să aibă încredere, care să se reînnoiască. Iar această reînnoire trebuie căutată în interior. Punct forte al UDMR în ultimii 20 de ani a fost independenţa", a spus Kelemen.