Preşedintele UDMR Marko Bela a spus sâmbătă că organizaţia pe care o conduce şi-a ţinut şi îşi ţine cuvântul dat, iar acordurile din cadrul coaliţiei sunt importante şi avantajoase pentru comunitatea maghiară, potrivit agenţiei Mediafax.

Exemplul dat de Marko Bela, aflat la întîlnirea Consiliului Reprezentanţilor Unionali din Târgu Mureş, a fost cel al Legii educaţiei, în forma în care a fost adoptată, precizând că s-a reuşit atingerea acestui obiectiv datorită solidarităţii din coaliţia guvernamentală.

"În acest moment, avem toate motivele să menţinem acest acord al coaliţiei. Să nu dăm cu piciorul în el, cât timp există reciprocitate", a spus Marko Bela, adăugând că această atitudine a Uniunii depinde "de cum se ţin şi ei (partenerii de coaliţie) de cuvântul acordului".

Pe agenda Uniunii şi a coaliţiei se mai află modificarea Legii electorale, care este o chestiune-cheie pentru maghiarii din Transilvania, dar şi pentru UDMR, a spus Marko Bela, arătând că a analizat problema şi crede că trebuie asigurate o conducere locală bună şi eficientă şi un Parlament de calitate, având în vedere că este posibil ca după ultimele alegeri să nu fi crescut calitatea acestuia. Potrivit lui Marko, în coaliţie există deja un acord referitor la alegerea primarilor dintr-un singur tur de scrutin.

În aceeaşi întâlnire, viceprimarul Oradiei, Biro Rozalia, care este şi preşedintele Consiliului Reprezentanţilor Unionali ai UDMR a propus şi a supus spre aprobare înfiinţarea unei organizaţii a uniunii tocmai în judeţul Olt. Propunerea a fost votată cu mahjoritatea celor peste 100 de participanţi, existând doar patru abţineri.

Pe ordinea de zi a întâlnirii CRU au fost şi teme precum pregătirea Congresului UDMR, care va avea loc la Oradea.