Deşi echipa orădeană de fotbal FC Bihor este în vacanţă până pe data de 9 iulie, doi dintre cei mai buni jucători ai săi şi-au reluat deja pregătirile, dar nu cu "roş-albaştrii" orădeni, ci cu "alb-roşii" de la Dinamo. Este vorba despre atacantul Adrian Mărkuş şi mijlocaşul Ciprian Selagea.

Cei doi au intrat în cantonament cu echipa bucureşteană şi "au mari şanse de a fi păstraţi în lot de Dinamo", după cum susţine preşedintele clubului orădean Ţerban Morcan.

Atacantul Adrian Mărkuş s-a mai aflat şi în iarnă în pregătiri cu dinamoviştii, atunci când i-a fost alături şi Andrei Florean. De această dată, bucureştenii nu l-au mai chemat pe Florean, ci au decis să-l oferteze pe Selagea.

Se pare că dinamoviştii sunt destul de mulţumiţi de prestaţiile celor doi jucători de la FC Bihor şi de aceea este foarte posibil ca aceştia să rămână în curtea "alb-roşiilor".

Pe de altă parte, preşedintele FC Bihor, Şerban Morcan susţine că şi alţi jucători de la echipa orădeană fac obiectul unor interese de la cluburi de primă ligă din ţară, dar şi din străinătate.

În ce priveşte lista de achiziţii, Morcan a precizat că "în cazul în care vom continua parteneriatul cu Liberty, atunci consider că pentru a aborda promovarea ne-ar mai trebui câţiva jucători experimentaţi, cum ar fi un fundaş central sau un atacant".