Aproximativ 250 de oameni, de toate vârstele, au participat, sâmbătă, la "marşul pentru viaţă", organizat de mai multe ONG-uri din Oradea, în frunte cu Uniunea Femeilor, pentru a promova dreptul la viaţă al tuturor persoanelor, cu precădere al copilaşilor care nu apucă să vadă lumina zilei, deoarece mamele renunţă la sarcină, făcând avort.

Participanţii, dintre care unii au adus cu ei copii mici, pe care i-au adoptat sau pe care doresc să îi adopte, s-au strâns la statuia lui Mihai Viteazul din Piaţa Unirii încă de la ora 11. Timp de aproximativ o oră şi jumătate, tineri aparţinând diverselor culte au cântat din chitare şi orgi diferite piese religioase. Apoi au luat cuvântul organizatorii, dar şi invitaţi, printre care deputaţii Florica Cherecheş (PNL) şi Szabo Odon (UDMR), respectiv episcopul greco-catolic Virgil Bercea.

În esenţă, mesajul transmis a fost acelaşi: cere ajutor, dacă nu vrei copilul din pântecele tău, lasă-l să trăiască şi dă-l spre adopţie. "Viaţa este darul cel mai de preţ primit de la Dumnezeu", a întărit episcopul Bercea.

Ca să atragă atenţia asupra scopului întâlnirii, deputatul Florica Cherecheş a luat în braţe o copilă în vârstă de 3 luni. "Maria a fost un copil abandonat în Maternitatea din Oradea, dar eu mă bucur că mama ei, în loc să recurgă la avort, în urmă cu un an, a decis să o aducă pe lume, şi dacă nu şi-a dorit acest copil să-l lase unei alte familii. Maria este absolut superbă şi mă gândesc că ar fi fost foarte mare păcat ca acest copilaş să fi fost tot zdrobit în actul avortului şi să fi fost aruncat la gunoi ca şi cum ar fi fost ceva de care nu ai nevoie", a spus Cherecheş.

În acest sens, deputatul a promis că marţi va depune o iniţiavită legislativă de modificare a legii adopţiei, pentru a scurta termenele procesului şi pentru ca mamele să beneficieze de indemnizaţii care să le permită să stea acasă alături de copiii adoptaţi, indiferent de vârstă. Cherecheş a mai spus că lucrează la un proiect legislativ conform căruia femeile care doresc să facă avort să beneficieze de consiliere înainte de această intervenţie, pentru a şti exact ce presupune acesta şi care sunt consecinţele fizice şi emoţionale.

Întâlnirea de la statuie a culminat cu momentul în care, la invitaţia organizatorilor, episcopul Bercea a ieşit din mulţime şi a eliberat în văzduh unor porumbei albi. Apoi, mulţimea a mărşăluit paşnic pe Corso purtând bannere şi pancarte cu mesaje precum "Şi eu sunt copil, am dreptul la viaţă", "Iubeşte-ţi copilul, lasă-l să trăiască", sau "Cât costă un avort? O viaţă umană".

Manifestanţii s-au oprit apoi la biserica din capătul străzii pietonale, unde au rostit împreună rugăciunea "Tatăl nostru".

Tema de anul acesta a "Marşului pentru Viaţă"  a fost "Iubeşte, respectă - apără viaţa!". Acţiunea s-a dorit o invitaţie la implicare civică în sprijinul femeilor însărcinate, care sunt constrânse să apeleze la avort din cauza indiferenţei şi a lipsei de ajutor, uneori chiar din partea celor apropiaţi. Sâmbătă, marşul a fost organizat pentru a treia oară la Oradea şi pentru a patra oară în România.