Câteva sute de persoane au participat sâmbătă, în centrul Oradiei, la Marșul pentru viață, un eveniment organizat de mai multe culte religioase și asociații.
Tema din acest an a fost „Solidaritate pentru amândoi”, mesajul central fiind sprijinul oferit femeilor aflate în criză de sarcină, adică a celor care iau în calcul avortul, dar și copiilor nenăscuți.
Mai puțini ca în alți ani
Inițiativa, ajunsă la cea de-a 16-a ediție, și-a pierdut din entuziasmul anilor trecuți, când reunea mult mai multă lume în centrul Oradiei, dar și mai multe oficialități pe scena dedicată discursurilor. Acum, oficialii au fost doar episcopii Oradiei – cel greco-catolic, Virgil Bercea, cel ortodox, Sofronie, și cel romano-catolic, László Böcskei – și liderii altor culte religioase locale, iar în jurul lor s-au adunat circa 300 de oameni.
Cei mai mulți dintre ei erau părinții copiilor chemați să cânte, în timpul evenimentului, alți preoți sau predicatori, și voluntari ai unor organizații care acordă consiliere ori îngrijire mamelor singure ori vulnerabile.
Mulți dintre ei au avut pancarte cu mesaje precum „Merit să lupți pentru mine”, „Salvezi o viață, salvezi o generație” sau „Solidaritate pentru amândoi”.
Participarea mai redusă din partea publicului se poate pune și pe seama vremii neprietenoase, cu temperaturi reduse și o ploaie măruntă și deasă, care a testat imunitatea copiilor din corurile care au cântat.

Mărturii și povești de viață
În cadrul evenimentului, s-au auzit mai multe mărturii, inclusiv a unei adolescente a cărei mamă a decis să ducă sarcina la capăt, deși medicii i-au recomandat întreruperea, suspectând că fătul ar avea sindrom Down, ceea ce s-a dovedit neadevărat, sau a unei doctorițe specializate în planificare de familie, care, în cabinetul ei de la Maternitatea din Oradea, încearcă să le convingă pe tinere să renunțe la ideea de a avorta. Tot ea a vorbit despre importanța educației pentru sănătate, astfel încât tinerii să aibă comportamente responsabile.
Cea mai aplaudată a fost însă o femeie venită din Italia, mamă a 10 copii. Miriam Ruggiero (foto jos) a vorbit despre experiența maternității și despre dificultățile și temerile prin care a trecut, spunând că fiecare sarcină a fost „un dar” și că sprijinul familiei și credința au ajutat-o să depășească momentele grele.
După ce mai multe coruri de copii au cântat, cei adunați au pornit în marș spre Piața Mihai Viteazul, unde a fost rândul altor micuți să ajungă la microfon, pentru cei prezenți.
Marșul pentru viață este organizat anual în Oradea, ca parte a unei manifestații desfășurate în zeci de orașe din România și Republica Moldova.