Aproximativ 90 de persoane cu deficiențe de auz, alături de reprezentanți ai unor asociații partenere, s-au strâns, vineri după amiază, la Primăria Oradea, unde au organizat un așa zis marș al mănușilor albe și o întâlnire menite să celebreze Ziua Internațională a Surzilor. Între altele, participanții au putut urmări și un video realizat în limbajul semnelor de o bihoreancă, și ea membră a comunității lor.
Evenimentul a avut loc în sala mare a Primăriei începând cu ora 16, cu un mic marș din fața clădirii municipalității până în sala mare a palatului administrativ.
„An de an sărbătorim Ziua Internațională a Surzilor, formând un lanț uman cu mănuși albe, pentru a evidenția faptul că vocea surzilor este mâna lor. Este o sărbătoare mondială, sărbătorită de toți surzii din lume, iar noi, în Oradea, încercăm să marcăm an de an printr-un marș al mănușilor albe”, a explicat interpreta Ioana Spătaru, de la Asociația Națională a Surzilor din România, filiala Bihor.
Participanții la eveniment au socializat, au vizualizat câteva filmulețe tematice, inclusiv cu începuturile Asociației în Bihor, și au realizat chiar și un lanț uman (video, jos - Remus Ilisie).
Un moment special a fost când Cintia Santa le-a prezentat un cântec compus de ea special pentru a marca această zi interpretat în limbajul semnelor, specific (video jos).
Evenimentul de la Primărie s-a încheiat cu o expoziție de fotografii ce ilustrează portrete ale persoanelor cu probleme de auz din Bihor, realizată de vicepreședintele Asociației bihorene a surzilor, Remus Ilisie.
Ziua internaţională a persoanelor surde (International Day of the Deaf) este marcată anual în ultima duminică din septembrie la nivel mondial. Între altele, se urmărește sensibilizarea autorităţilor, politicienilor și comunităților, prin informarea corectă despre problemele cu care se confruntă aceste persoane și printr-o suită de evenimente.
Lansată în 1958, la Roma, de către Federaţia Internaţională a Surzilor, Ziua internațională a surzilor vine la capătul unei săptămâni întregi de manifestări dedicate persoanelor cu deficiențe de auz, în care sunt prezentate, între altele, şi realizările personale ale acestora.