În data de 2 septembrie a.c., Ministerul Justiţiei a lansat în dezbatere publică un amplu proiect de modificare a Codului de procedură penală ce vizează, în esenţă, transpunerea în legislaţie a numeroaselor decizii pronunţate în ultimii ani de către Curtea Constituţională în materia procedurii penale.

Una dintre modificările importante ce se preconizează vizează statutul martorului în procesul penal, prin prisma dreptului fundamental al acestuia de a nu se auto-incrimina.

În concret, aşa cum semnalam anul trecut, printr-o decizie din 2 iunie 2020 a Curţii Constituţionale, s-a stabilit că soluţia legislativă cuprinsă în art. 118 din Codul de procedură penală, care nu reglementa dreptul martorului la tăcere şi la ne-auto-incriminare, este neconstituţională.

Arătam atunci că decizia are la bază o practică cel puţin neloială a procurorilor care obligau persoanele vizate de o anchetă să dea declaraţie în calitate de martori, urmând ca informaţiile obţinute să fie folosite pentru acuzare. Tot atunci arătam că această practică era înlesnită şi de faptul că martorul nu putea fi asistat de avocat.

Prin textele propuse de Ministerul Justiţiei, toate aceste probleme se rezolvă, pentru viitor. Astfel, conform proiectului de lege, martorul are dreptul să nu declare fapte şi împrejurări de fapt care, dacă ar fi cunoscute, l-ar incrimina. Organul judiciar este obligat să-i aducă la cunoştinţă acest drept înainte de fiecare audiere.

De asemenea, se prevede expres faptul că probele obţinute cu încălcarea celor arătate mai sus nu pot fi folosite împotriva martorului nici în acel proces şi nici într-un alt proces penal.

Pe de altă parte, în proiect se arată clar că declaraţia de martor dată de o persoană care în aceeaşi cauză, anterior declaraţiei, a avut sau, ulterior, a dobândit calitatea de suspect ori inculpat nu poate fi folosită împotriva sa, iar organele judiciare au obligaţia să menţioneze, cu ocazia consemnării declaraţiei, calitatea procesuală anterioară.

În fine, dar nu în ultimul rând, se propune ca în situaţia în care martorul se prezintă la audiere însoţit de un avocat, acesta să poată asista la audiere.

Tot cu privire la martorii din procesul penal, este de precizat aici că, în transpunerea unei alte decizii a Curţii Constituţionale, se propune ca nu doar soţul să poată refuza să depună mărturie în acuzare, ci şi persoanele care au stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi sau acelora dintre părinţi şi copii, dacă dovedesc că au convieţuit sau convieţuiesccu suspectul sau inculpatul.