Mărturie cutremurătoare a unui medic din Suceava, infectat cu noul coronavirus și externat din spital în cursul zilei de miercuri. Manuela Șestac, care a stat în spital o lună de la spitalizare, a povestit într-un interviu la Digi24 chinul prin care a trecut.

"Această afecţiune este deosebit de perfidă. Dacă într-o primă fază simţim că ni se întâmplă ceva, că facem febră, avem mialgii, ne doare capul, vem dureri în gât, este o suferinţă fizică, dublată poate de o frică de necunoscut, încetul cu încetul, sub tratament, o parte dintre noi depăşesc aceste simptome. Apoi ne recăpătăm optimismul, ne vom face bine, vom merge acasă şi credem că totul e foarte simplu. Numai că din nefericire nu este", a spus medicul la Digi24.

Doctorița a punctat că nu e ușor să stai o lună în spital, iar așteptarea poate fi mai rea decât simptomele bolii.

„După vindecarea fizică, dăm în fiecare zi sau la o anumită perioadă examene, acele teste, iar rezultatele lor sunt deosebit de greu de aşteptat. Avem impresia că poate niciodată nu ne vom face bine. Eu am avut cinci teste pozitive. La fiecare aşteptam un răspuns favorabil, nu venea. Sentimentul de minoritate, la gândul că poate nu te vei mai întoarce niciodată la viaţa ta de dinainte, aceste sentimente te copleşesc şi poate sunt mai adânci decât simptomele iniţiale ale bolii”, a mai spus ea.

După ce a fost externată din spitalul din Iași miercuri, Manuela Șestac este nevoită să rămână în izolare incă două săptămâni. Alte provocări o așteaptă de acum înainte. Cu toate că, din spital, a vorbit zilnic cu familia ei, fetița ei de 5 ani nu mai vrea să comunice cu ea, pentru că-i simte lipsa. Și nu e tot. După cele două săptămâni de izolare, doctorița își va relua activitatea în spital, fapt care o va ține în continuare departe de familie, astfel că și-ar putea vedea copila doar peste câteva luni.

"Vom avea răbdare şi este mai important decât orice să înţelegem că numai respectând reguli vom depăşi situaţia în care ne aflăm, chiar cu riscul de a sta departe de copii", a mai spus Manuela Şestac.