Peste 200 de câinii din adăpostul special amenajat din Botoşani au fost omorâţi şi încărcaţi în saci, marţi noapte.

Viceprimarul Florin Ghiorghiţă susţine că acţiunea de eutanasiere a avut la bază rezultatele unor analize ale Direcţiei Sanitar-Veterinară, conform cărora în adapost ar fi fost identificat un focar de jigodie.

"Nu este vorba despre rabie, ci un focar de jigodie, boală care se transmite foarte rapid de la un câine la altul. Direcţia Sanitar-Veterinară a transmis rezultatul analizelor, am fost obligaţi de lege să dăm o dispoziţie de eutanasiere, altfel riscam o epidemie în tot oraşul. La începutul lunii aprilie a fost epidemie de jigodie şi 61 de câini au murit. Mai mult, în ultimele cinci zile, peste 30 de exemplare au murit. Câinii nu au fost eutanasiaţi în chinuri, aşa cum s-a spus", a spus Ghiorghiţă.

Potrivit site-ului stiri.botosani.ro, angajaţii adăpostului au devenit extrem de agresivi cu jurnaliştii ajunşi la faţa locului. Angajaţii au aruncat cu cărămizi şi au stropit cu furtunul cu apă şi a fost nevoie de intervenţia Poliţiei. Se pare că angajaţii se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice şi au refuzat să îi primească în padoc pe oamenii legii. Oamenii au spus că au respectat ordinul de a omorî toţi câinii.

Legat de reacţia paznicilor, care au atacat jurnaliştii cu cărămizi şi apă, viceprimarul a spus că, dacă se va dovedi că este adevărat, angajaţii vor răspunde pentru faptele lor.

Voluntarii au reuşit să salveze doar zece câini, din cei 230 câţi erau marţi în padoc. "Animalele au fost omorâte cu bestialitate şi cred că boala a fost inventată pentru a maltrata animalele. Trebuie începută urmărirea penale pe numele celor de la administraţia locală care au dispus asemenea măsuri", a declarat senatorul Marius Marinescu, militant pentru protecţia animalelor.